lunedì 31 gennaio 2011

Există un model energetic al viului ?

 H. Burr de la Universitatea Yale a măsurat câmpul electric de la un ou de broască înainte de începerea procesului de diferenţiere embrionară şi a găsit că la nivelul zonei din care se va dezvolta ulterior sistemul nervos valoarea sa era semnificativ mai ridicată. Măsurători de acest gen efectuate pe ouă de pasăre aflate în prima zi de incubaţie, fără să li se spargă coaja, i-au permis să indice cu precizie zona unde se va dezvolta extremitatea cefalică a viitorului pui. Se constată deci că încă înainte ca structura vie să se diferenţieze în organe apare o diferenţiere de câmp bioelectric sau bioenergetic. Plecând de aici, Burr emite ideea de matrice, de schemă energetică după care s-ar organiza structurile vii - idee care este sugerată şi de lucrările altor cercetători. Thelma Moss - profesor de psihologie la Universitatea Los Angeles din California (U.C.L.A.) - se numără printre promotorii - metodei Kirlian în S.U.A. Impreună cu William Emboden, profesor de biologie la aceeaşi universitate, şi cu alţi colaboratori, dintre care este aproape nelipsit numele lui Kendall Johnson - întreprind (1978), la iniţiativa Companiei Naţionale pentru Seminţe, un studiu de selectare a seminţelor viabile de cele neviabile prin înregistrarea câmpului bioelectric. Probele efectuate au demonstrat nu numai aspecte ale biocîmpului, semnificativ diferenţiate la seminţele viabile de cele "ucise" chimic, dar, spre surpriza cercetătorilor, relevă şi un efect de "prefigurare" a viitoarei rădăcini, totdeauna de aceeaşi culoare - roşu-purpuriu. Surprinşi de apariţia fenomenului, cercetătorii preferă să citeze, în loc de explicaţii, pe Robinson şi Jaffe (1975): "în germenii plantelor sau animalelor ... există un model care prefigurează organizarea adultului. Mecanismele prin care se formează şi se menţin aceste modele nu sunt elucidate ... Dar s-a găsit o cheie a acestui mecanism... când s-a descoperit că aceşti germeni conduc un curent electric prin ei înşişi". (Am observa aici, doar în trecere, analogia dintre "Ideile" lui Platon, arhetipurile lui Jung şi aceste câmpuri energetice care par să le confirme). Niels Bohr afirma că nu ADN-ul deţine primul loc în transmiterea informaţiei, ci acesta este doar mijlocul prin care câmpul energetic originar transmite informaţia genetică. W. Heisenberg  cel ce a emis celebrul principiu al nedeterminării sau incertitudinii, ne spune că "energia devine materie prin aceea că se transpune în forma unei particule elementare", iar "toate particulele elementare sunt...alcătuite din acelaşi substrat şi anume... din energie". Jacques Merleau-Ponty adaugă de asemenea că astăzi materia se numeşte "energie, radiaţie, foton, neutrino, câmp şi masă".
fragment din "Inteligenta materiei"-C-tin Dumitru Dulcan

Nessun commento:

Posta un commento