Ceremonia funerară din Annam şi ritualul indian sampradâna, sunt atestari ale credintelor stravechi de "morţi in viaţă", adica de oameni care nu mai aparţin societăţii din care au făcut parte.
In Annam este obiceiul ca bătranii, indată ce-şi simt sfarşitul, să dea un banchet funerar familiei, ca şi cum ar fi murit deja. In cazul cand bătranul işi revine şi continuă să trăiască, e considerat, din punct de vedere juridic şi social, mort. Soţia lui e văduvă, copiii lui sunt acceptaţi orfani; nu poate lua parte la rituale decat in măsura in care morţii sunt acceptaţi să fie prezenţi in anumite ceremonii. In India se intalneşte o credinţă similară. Este asa numita sampradâna; bătranul, simţindu-şi sfarşitul apropiat, işi transmite fiului intreaga lui "persoană" psiho-mentală. In Upanishade se găseşte admirabil descrisă această ceremonie. Bătranul aşază pe fiul său in aşa fel incat mana lui să-i atingă mana, piciorul lui să-i atingă piciorul, etc. Apoi incepe ritualul propriu-zis: "imi pun ochiul in tine", spune bătranul. "iţi dau ochiul tău", răspunde fiul. Şi aşa mai departe. In caz că bătranul scapă cu viaţă, el este juridic considerat mort, stă sub autoritatea fiului său (căci fiul lui este, de fapt, adevăratul el însuşi) şi, de cele mai multe ori, pleacă de acasă, trăindu-şi restul zilelor in singurătate, practicand asceza in pădure. Bătranul in pragul morţii este, intr-un anumit fel, un desăvârşit, tot ce a putut invăţa de la viaţă a invăţat. In cazul Indiei, el transmite fiului funcţiile "impersonale" ale fiinţei lui. Tot ce era desăvarşit in el a "pus" (in sens magic, concret) in fiul său.
Nessun commento:
Posta un commento