martedì 7 giugno 2011

A gândi cu inima

A gândi cu inima este un lucru care survine in decursul evoluţiei noastre. In viaţa sa obişnuită omul are impresia că poate gandi doar cu capul. Pe parcursul ascensiuii spirituale se dobandeşte un cu totul alt sentiment in privinţa gandirii, in aşa fel incat senzaţia pe care o aveam pană acum de a gandi cu capul parcă ar fi de această dată localizată in inimă. Nu este vorba de inima fizică, ci de acel organ care se formează in regiunea inimii şi care este floarea de lotus cu douăsprezece petale. Aceasta devine un fel de organ al gandirii şi această gandire cu inima se deosebeşte esenţial de felul in care gandim in mod obişnuit. Oricine ştie că in cazul gandirii obişnuite, pentru a ajunge la adevăr, ne folosim de reflecţie, de judecată. Se merge din noţiune in noţiune, din aproape in aproape, şi după evaluări logice, după judecăţi de valoare ajungem la cunoaştere. Cu totul alta este situaţia atunci cand se doreşte aflarea adevărului faţă de ceea ce am descris ca fiind simboluri. Ele se află etalate in faţa noastră, ca nişte obiecte, dar judecarea lor nu trebuie făcută prin gandirea obişnuită, cu capul. Dacă este vorba de ceva adevărat sau fals, dacă avem de spus un lucru sau altul, atunci nu avem nevoie de judecată, căci ea rezultă nemijlocit. Ceea ce este de spus despre lumile superioare rezultă in mod nemijlocit. Atata vreme cat avem in faţa noastră simbolurile, se ştie ce trebuie să ne spunem nouă şi celorlalţi. Această nemijlocire, acest raport direct constituie particularitatea de a gandi cu inima. Este vorba cu precădere de acele trăiri care survin pe neaşteptate; la care, ca să spunem aşa, „ne stă mintea in loc" şi pe care le percepem ca fiind lucruri din lumea superioară. Există unii oameni care fac din particularitatea gandirii superioare un motiv pentru eliminarea logicii obişnuite. Dar gandirea logică este o şcolire pentru a face din tine un alt om. Printr-o gandire logică sever disciplinată se trăieşte un fel de conştienţă logică, şi cand lucrul acesta se desăvarşeşte, se obţine in suflet un anumit sentiment al responsabilităţii faţă de adevăr şi faţă de eroare, fără de care nu se poate incepe cunoaşterea lumilor superioare. Creierul nostru fizic constituie, de fapt, o unealtă pentru logica minţii. Acest lucru il ştie ştiinţa obişnuită, concretă. Nu acelaşi lucru putem spune şi despre inima noastră fizică, că ar fi o unealtă pentru logica inimii, intrucat aceasta este ceva mult mai spiritual decat logica minţii, inima nefiind in aceeaşi măsură organul fizic pentru gandirea inimii, după cum este creierul pentru gandirea cu capul.

După cum creierul nostru s-a format in regiunea raţiunii, iar inima noastră viitoare, spiritualizată, se va forma in regiunea arhetipurilor, tot astfel şi inima noastră actuală s-a format in regiunea spirituală.

Există aşadar, trei stadii succesive pe care le parcurge umanitatea:

1) omul ca fiinţă a inimii; Inima este un organ vechi. Ea există incă din stadiul Vechii Luni şi a fost numai transformată in actualul Pămant. Pe Lună nu exista creierul şi, fiindcă inima exista, inseamnă că ea poartă in sine predispoziţia de a se transforma candva, in viitor. Ea poartă in sine actuala inimă pămanteană, ca rod al inimii din faza de Lună. Inima noastră bate cu totul altfel atunci cand este vorba de ceva frumos, decat atunci cand este vorba de ceva urat, respingător. Putem vedea cum o durere repetată pe care o avem continuu in faţa ochilor, este de natură să ne influenţeze corporalitatea pană la epuizare.

2) omul creierului, omul actual, rezultat din stadiul anterior; in acest caz al gandirii, pentru a ajunge la adevăr, ne folosim de reflecţie, de judecată; folosindu-ne de evaluări logice ajungem la cunoaştere.

3) un om al viitorului, un om conştient al inimii, se poate vorbi de “gandul inimii.” Ca exterior omul va arăta cu totul altfel; el işi va transforma complet creierul şi inima, şi pe langă creier işi va  forma un nou organ, anexat creierului. Aşa precum creierul, cu forma sa bombată, se situează deasupra inimii, tot astfel şi inima, transformandu-se, va căpăta o nouă poziţie faţă de creier. De fapt, ar trebui să spunem că astăzi nu se dobandesc cunoştinţe cu ajutorul logicii inimii, dar există totuşi o predispoziţie structurală la numeroşi oameni. Este vorba despre existenţa unui simţ natural al adevărului, care va putea fi inţeles abia in viitor.

Adevărata dragoste işi are rădăcinile in spirit. Cand omul intalneşte omul in spirit, el il găseşte intr-o iubire neoscilantă, nefragmentară. Cand ne simţim străbătuţi de căldură in acest sens, in sufletul nostru pătrunde un element formator, astfel incat acesta determină o asociere a oamenilor. Atunci avem presentimentul că trecem de la logica gandirii la logica inimii. Logica gandirii poate duce la egoism, pe cată vreme logica inimii biruie egoismul, făcandu-i pe oameni „discipoli ai inţelepciunii", eliberaţi de orice fel de prejudecată, participanţi la intreaga umanitate. Dacă avem sentimentul că am dobandit, in cadrul unei experiente, nu numai cunoştinţe suplimentare, ci şi un plus de căldură sufletească, inseamnă că acea conexiune intre experienta propriu-zisa si mine şi-a atins efectul scontat.

Nessun commento:

Posta un commento