Conştiinţa obişnuită este inchisă in spaţiu, de unde nu poate ieşi, omul-spiritual o poate insă face. El ştie cum trebuie să se mişte spre evenimente care au avut loc cu patru sau cinci zile mai inainte. El poate să traseze o linie, faţă de care, incepand de azi, să meargă inapoi cinci zile, linie care nu poate fi trasată in spaţiul obişnuit. Ajungem astfel la un concept al spaţiului propriu memoriei omului-spiritual in care se pot trasa linii diferite de cele ale spaţiului obişnuit. Putem numi aceasta un spaţiu cu patru dimensiuni. Acest spaţiu in care se păşeşte, are o dimensiune in plus, pe care nu o găsi nicăieri in viaţa fizică curentă. Din această cauză trebuie să spunem că in momentul in care se dobandeşte o memorie superioară, ce se poate numi memorie spirituala spaţiala, se iese din spaţiul tridimensional. Dacă parcurgeţi insă o asemenea evoluţie, veţi descoperi că şi alţii care se află intr-o situaţie asemănătoare cu a dumneavoastră se plang poate de faptul că: „Inainte am avut o memorie extraordinară, dar acum ea m-a lăsat". Dacă faceţi parte din categoria celor receptivi, veţi considera această situaţie ca pe una firească. Ea corespunde unei trăiri adevărate. Căci pe această treapta de dezvoltare memoria obişnuită suferă mai intai un oarecare regres. Cine cunoaşte acest lucru nu va face o problemă din aşa ceva, intrucat ştie că va primi in schimb o compensaţie consistentă. Atunci cand ii va fi greu să-şi amintească de o intamplare trăită ieri, va observa că in faţa sufletului ii apare o imagine in care apar trăirile din trecut; aceasta este o memorie cu mult mai fidelă decat aceea pe care o ai in viaţa obişnuită. Din această cauză poţi auzi de la unele persoane că au trecut printr-un fel de intunecare a memoriei, dar că apoi au ajuns să dobandească o memorie nouă, cu mult mai fidelă decat precedenta, care avea o mare deficienţă, aceea că prezenta lucrurile abia conturate şi ii scăpau amănuntele. Dar memoria care işi reprezintă amănuntele in spaţiu caştigă imens in ceea ce priveşte fidelitatea, acurateţea acestora.
Ceea ce contează, nu este ceea ce este scris pe pagina, ceea ce contează, este ceea ce este scris în inimă. Deci, arde scrisorile Si lasa cenuşa întinsa pe zăpadă, La marginea râului. Când vine primăvara şi se topeşte zăpada Si râul se ridică, Întoarce-te la malurile râului Şi recita scrisorile cu ochii închişi. Lasa cuvintele şi imaginile Sa-ti spele corpul ca niste valuri fragment din "Ashes and snow"
Nessun commento:
Posta un commento