mercoledì 1 giugno 2011

„raportul omului cu păcatul şi vina“

Ceea ce Pavel înţelege prin „raportul omului cu păcatul şi vina“este faptul că, în cursul evoluţiei sale, omul a căzut într-o stare de păcat şi vină din care nu se poate libera prin sine însuşi. Pentru ca omul să se poată libera de păcat şi vină, şi prin aceasta de toate consecinţele care provin din ele, a fost nevoie ca Christos să vină pe Pământ. Aceasta este ideea lui Pavel. Şi s-ar putea spune: Dacă ar fi trebuit o dovadă în sprijinul acestei teze, această dovadă este dată de mânia şi ţipetele celor care strigă: „Răstigneşte-L!“ Fiindcă acest strigăt arată că oamenii nu mai ştiau ce au de făcut pe Pământ. “În biruirea morţii pe Golgota se află obârşia forţelor care au putut aprinde din nou în sufletul omenesc forţele pierdute. Şi cursul evoluţiei pământeşti va fi de acum în aşa fel încât, cu cât omul îl va primi mai mult în sufletul său pe Christos, cu atât mai mult va descoperi ce anume din el poate iubi şi dincolo de moarte, ceea ce înseamnă că el poate sta ca individualitate nemuritoare în faţa Dumnezeului său. .” Rudolf Steiner De aceea, numai după Misteriul de pe Golgota a devenit adevărat cuvântul: „Să-L iubeşti pe Dumnezeul tău mai mult ca orice şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.“ Trei forţe în trei mădulare sufleteşti umane: voinţă-Ilie, Inţelepciune-Moise şi Iubire-Christos! În această iubire, sufletul îşi percepe relaţia sa cu Christos. Inainte de Misteriul de pe Golgota, între sufletul omului şi Christos era un fel de văl, iar acesta a fost sfâşiat prin producerea Celui mai mare Eveniment din istoria omenirii, Christosul, “fiinţă cosmică a intrat în viaţa Pământului, fiinţă suprapământească s-a unit cu Pământul.” Rudolf Steiner Să ne gândim de pildă la Christos aflat pe cruce între cei doi tâlhari. Cel din stânga îşi bate joc de Christos: Dacă vrei să fii Dumnezeu, mântuieşte-Te pe Tine şi mântuieşte-ne şi pe noi! Cel din drepata îi replică: N-ar trebui să vorbeşti aşa, căci amândoi ne merităm pedeapsa morţii pe cruce, după faptele noastre, dar Acesta este nevinovat şi îndură aceeaşi soartă cu noi. Apoi cel din dreapta, adresându-se lui Christos, adaugă: Adu-ţi aminte de mine când vei fi în împărăţia Ta! La care Christos răspunde: „Adevăr îţi spun ţie, chiar azi tu vei fi cu mine în Rai“. Acest cuvânt din Evanghelie este plin de semnificaţie. De ce Christos îi spune, ca şi cum l-ar ierta, ar anula păcatul: „chiar astăzi tu vei fi cu mine în Rai?“ Tâlharul din stânga nu-şi dă seama că Christos nu este doar o entitate pământească, ci o entitate care aparţine împărăţiei ce nu este împărăţia pământească. Dimpotrivă, tâlharul din dreapta conştientizează acest lucru, înainte de a muri: Împărăţia ta, ( a lui Christos), este din altă lume. “Adu-ţi aminte de mine când vei intra în împărăţia Ta!” În acest moment, tâlharul din dreapta are un presentiment al faptului că Christos ţine de o altă împărăţie, în care domneşte o cu totul altă forţă de judecată decât pe Pământ. De aceea Christos, din conştienţa că El stă în împărţia Sa, poate să-i răspundă: Într-adevăr, pentru că tu presimţi ceea ce este împărăţia mea, vei fi chiar azi – adică o dată cu moartea – cu mine în împărăţia mea. Astfel se revelează forţa supra-pământească a lui Christos care trage individualitatea omenească în sus, într-o sferă spirituală. Trebuie, de asemenea, să ne fie clar că toate acestea nu se pot produce fără colaborarea, fără participarea omului. Asta este ceea ce se poate înţelege din cuvintele spuse de Christos tâlharului de pe cruce. Tâlharul din dreapta a avut presentimentul unei împărăţii suprapământeşti în care totul se petrece altfel decât în lumea pământească. Omul trebuie să-şi impregneze sufletul cu substanţa fiinţei lui Christos; trebuie într-un fel să fi luat în sufletul său puţin din Christos pentru ca Christos să poată acţiona în el şi să-l ducă într-o lume superioara. Omul nu are puterea să-şi anuleze karma, dar consecinţele greşelii şi ale păcatului nostru pentru lumea exterioară sunt şterse prin Christos. Trebuie să ai o legătură cu Christos. Tâlharul din dreapta crucii demonstrează prin propriile sale cuvinte legătura sa cu Christos. Când Christos a dat celor care lucrează în spiritul Său misiunea de a ierta păcatele, este cert că niciodată şi nicăieri nu s-a pus problema să fie ştirbită cu ceva karma, ci prin aceasta să se arate că, pentru cel care este în legătură cu Christos, împărăţia pământească este salvată de urmările şi consecinţele spirituale ale vinei şi ale păcatului care sunt fapte obiective, chiar când ele au fost ispăşite. Christos şterge această greşeală. Dar pentru asta este nevoie de o anumită treaptă de conştienţă pe care cel care iartă datoria, care iartă păcatele are dreptul să o ceară: păcătosul să aibă conştienţa greşelii sale şi conştienţa faptului că Christos o poate lua asupra lui. Atunci cuvintele „Iertate îţi sunt păcatele“ corespund unui fapt cosmic şi nu unui fapt karmic. „El iartă“, însă asta nu înseamnă că El şterge greşeala în sensul absolut al termenului, ci că ia asupra Sa urmările obiective ale faptei comise. Din moment ce îmi permit să spun „Nu eu, ci Christos în mine“, prin însuşi acest fapt eu recunosc că nu mai aparţin exclusiv sferei pământeşti, că în mine trăieşte ceva ce are importanţă pentru Cosmos, că în calitatea mea de fiinţă omenească am fost găsit demn să fiu în sufletul meu purtătorul unui principiu extrapământesc. Pentru că mi-am dat seama că tu te-ai impregnat cu Christos, pot să îţi spun „iertate îţi sunt păcatele“.Atunci când într-o confesiune religioasă cineva vorbeşte despre iertarea păcatelor, prin aceasta se înţelege totdeauna tacit faptul că păcătosul este de partea lui Christos, că vrea să îl poarte în inima şi în sufletul său. De aceea îl poate bucura, atunci când acesta vine către el conştient de vina sa: Christos te va ierta, şi păcatele îţi sunt iertate în numele Său. Christos este Spiritul central al Pământului, care trebuie să salveze tot spiritualul pământesc ce se înalţă de la oameni. Unificarea interiorului cu exteriorul, interiorizarea exteriorului sunt cele două puncte spre care evoluează oamenii. Ei vor deveni din ce în ce mai asemănători divinităţii şi în cele din urmă din ce în ce mai interiorizaţi. În faza de evoluţie Vulcan, care dupa Rudolf Steiner ar fi ultima incarnare fizica a Pamantului, totul va fi fecundat. Tot ce este exterior va deveni interior. Divinizare înseamnă interiorizare. Interiorizare înseamnă divinizare. Acesta este ţelul şi sensul vieţii. Acesta reprezintă fecundarea, de sus în jos, a ceea ce a pierit. Odată cu ceea ce aparent s-a abătut de la divin şi s-a scufundat în abis s-a petrecut realmente o transformare. A intervenit impulsul lui Christos şi fecundează. Iar începând cu Misteriul de pe Golgota asistăm la evoluţia pământeasca, la o reînflorire şi o reluare a mersului înainte, prin fecundarea primită odată cu impulsul lui Christos.

Nessun commento:

Posta un commento