Sf.Treime-Ex deo nascimur/ In Christo morimur/ Per spiritum Sanctum reviviscimus

Oamenii devin liberi prin faptul că în ei a fost dezvoltat Eul, totodata putem adauga si faptul ca oamenii pot fi considerati neliberi in masura in care Tatăl trăieste în mod inconştient în ei. Dacă creştinii lui Hristos devin entităţi conştiente în sine, de fiecare dată când ar dori sa fie buni ar trebui să stingă în ei conştienţa Eului, pentru a-L trezi pe Hristos prin aceasta. Pentru ca spune Rudolf Steiner: “Nu ei ar fi fost buni, ci numai Hristos din ei.” Sfântul Duh este trimis de Hristos pentru ca oamenii să-şi poată păstra conştienţa Eului, iar El să poată sălăşlui în om în mod inconştient. Astfel omul poate spune: Dacă privesc înapoi la ceea ce ştiau vechii iniţiati, văd că în mine trăieşte principiul Tatălui, care umple Cosmosul, principiu care a apărut la vechii iniţiati şi le-a dezvoltat Eul. Acesta este principiul care a trăit în noi înainte să fi coborât în lumea fizică. Prin sălăşluirea în ei a acestui principiu-Tată, vechii iniţiaţi îşi aminteau cu deplină claritate cum trăiseră înainte de a fi coborât în ceea ce exista înainte de naştere, în preexistenţă: Ex deo nascimur. După Misteriul de pe Golgota pentru om nu a putut rămâne valabil principiul: „Văd pe Hristos", deoarece nu ar fi putut deveni bun prin el însuşi; numai Hristos ar fi putut fi bun în el.: In Christo morimur. El putea muri în Hristos; putea să-L unească pe Hristos cu ceea ce în el-omul era principiu al morţii. Dar noua sa conştienţă putea fi trezită prin entitatea pe care i-a trimis-o Hristos, prin Sfântul Duh: Per spiritum Sanctum reviviscimus. În felul acesta se explica coerenţa din cadrul Treimii. În timp ce Hristos a trimis omenirii Sfântul Duh, El i-a dat şi capacitatea de a se avânta ea însăşi, prin intelect, spre înţelegerea spiritualului. Din această cauză nu este permis să se spună că omul nu ar putea înţelege suprasensibilul spiritual prin spiritul său; omul ar putea justifica această neînţelegere a suprasensibilului numai dacă ar ignora Duhul Sfânt şi ar vorbi numai despre Dumnezeu-Tatăl şi despre Dumnezeu-Fiul. La Botezul lui Hristos a apărut Sfântul Duh. La apariţia Sfântului Duh răsună în Cosmos vorbele: „Acesta este Fiul meu mult iubit, astăzi L- am zămislit." Tatăl este zămislitorul nezămislit care îl introduce pe Fiu în lumea fizică. Dar în acelaşi timp Tatăl se foloseşte de Sfântul Duh pentru a împărtăşi omenirii faptul că în Duh poate fi cuprins suprasensibilul, chiar dacă acest spirit nu poate fi văzut, chiar dacă el acţionează numai în interior, ridicând la viaţă partea sa spirituală abstractă, atunci când prin Hristosul care sălăşluieşte în el trezeşte la viaţă cadavrul de gânduri pe care îl purtăm cu noi din existenţa prenatală. Revelaţia despre Duhul Sfânt şi apariţia Duhului Sfânt la Botez s-a produs prin Tatăl. Cine vede crucea pe Golgota, trebuie să vadă în acelaşi timp şi Treimea; în felul cum este implicat în întreaga evoluţie umană, Hristos indică Sfânta Treime. Dumnezeu-Tatăl ne-a introdus în lumea terestră. Din El ne-am născut. Apoi a venit Hristos, care spunea: Eu vreau să fiu împreună cu voi pe Pământ, ca să aveţi forţa să luaţi în stăpânire sufletele voastre, să vă impulsionaţi interior, în aşa fel încât să le purtati prin moarte ca pe nişte suflete vii. Acesta era lucrul pe care Pavel nu l-a înţeles decât după ce i-a fost deschisă calea spre lumile suprasensibile, atunci când a primit aici, pe Pământ, “revelatia” despre Iisus Hristos. Din această cauză, în prezent, creştinismul paulinic este din ce în ce mai puţin preţuit, pentru că pretinde că Hristos a venit din lumile supraterestre şi-a unit forţa sa supraterestră cu oamenii tereştri. Astfel, pentru evoluţia umanităţii, la expresia: „Din Dumnezeu ne-am născut" – respectiv din Dumnezeu-Tatăl – s-a adăugat şi expresia de mângâiere, de forţă: „În Hristos murim" – aceasta însemnând: Noi trăim în El. In cadrul Misteriului de pe Golgota, Hristos nu şi-a împlinit numai propriul destin pe Pământ, ci prin modul cum a instaurat pe Pământ marea libertate a Rusaliilor, a vestit omenirii pământene Duhul viu, Duh prin care poti învia cu ajutorul Lui Hristos din tot ce există pe Pământ. Cunoaşterea noastră rămâne moartă, rămâne chiar un păcat, dacă nu suntem treziţi prin Hristos, în aşa fel încât din toată natura, din orice existenţă cosmică să ne vorbească din nou Spiritul, Duhul viu.Treimea alcătuită din Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul şi Dumnezeu-Duhul Sfânt este legata de evoluţia întregului Cosmos care devine o cunoaştere vie, nu una moartă, când Il readuce în noi viu pe însuşi Hristos, ca pe un înviat din morţi, cel care este aducătorul Sfântului Duh. Dacă simţim aşadar acel In Christo morimur simţim şi ceea ce vrea să ajungă la noi prin îndrumarea lui Hristos, prin conducerea lui, simţim cum din totul învie Duhul, învie încă din această viaţă de pe Pământ. Ne simţim din nou vii în această viaţă pe Pământ, privim prin poarta morţii, prin care ne conduce Hristos, privim spre acea viaţă care se află dincolo de moarte şi ştim de ce a trimis Hristos Duhul Sfânt: pentru că ne putem lega deja aici, în timpul vieţii, cu Duhul Sfânt, dacă ne lăsăm conduşi de Hristos. Atunci putem spune cu toată certitudinea: Murim în Hristos în timp ce trecem prin poarta morţii. Dacă am înţeles corect principiul „Din Tatăl ne-am născut, în Hristos murim", privind prin poarta morţii ne este îngăduit să spunem că atunci când în locul morţii cunoaşterii survine moartea adevărată, care ne ia trupul, în Duhul Sfânt suntem treziţi din nou – Per spiritum sanctum reviviscimus. De fapt, murim continuu, în fiecare clipă, numai că reusim s-O-moartea- învingem prin Duh Sfant. Cunoaştere trebuie clădită prin ceea ce constituia temelia constructiei spirituale a vechilor iniţiaţi: Ex deo nascimur. Hristos devine în mod inconştient călăuza noastră, dar noi trebuie să-l preluăm tot mai mult în conştiinţă, astfel încât să recunoaştem ca aflându-se sub îndrumarea lui Hristos ceea ce este în lume, ceea ce aparţine morţii, să recunoaştem că împreună cu Hristos ne cuibărim în lumea moartă: In Christo morimur. Prin faptul că ne cufundăm cu Hristos în mormântul vieţii terestre are loc Învierea şi trimiterea Duhului Sfânt: Per spiritum sanctum reviviscimus.