giovedì 28 luglio 2011

Perceperea corpurilor subtile

Dacă îl luăm în considerare pe om în toată fiinţa sa, atunci vedem mai întâi corpul fizic, apoi corpul eteric şi corpul astral. Oricine poate vedea corpul fizic al omului. Corpul eteric devine vizibil, dacă facem abstracţie de corpul fizic printr-un act de voinţă sever. Atunci spaţiul corpului fizic rămâne umplut de corpul eteric. De jur împrejurul corpului eteric apare corpul astral. Corpul astral este forma exterioară pentru întreg conţinutul sufletesc: pentru pasiuni, afecte, instincte, pofte, plăcere şi sentimente de aversiune, entuziasm, etc. El străluceşte în cele mai diverse culori. Verdele indică simpatie şi compasiune faţă de semeni. Straturile de jos ale populaţiei indică mult roşu în corpul astral, roşu-brun, roşu-cărămiziu, roşu-sângeriu. Întreaga unduire a corpului astral este închisă la orice om într-un înveliş oval. Acesta are o nuanţă de bază albastră şi arată în principal în mijlocul creierului un punct violet-închis. Acest înveliş oval este numit de către Helena Petrowna Blavatsky ou auric. La copiii mici oul auric este predominant; la ei apar în oul auric mulţi nori de culori luminoase, deschise. În părţile de jos însă şi copiii mici au adesea nori întunecaţi, care indică lucruri inferioare. Aceasta este karma moştenită, pe care ei o au în comun cu străbunii lor. Acestea sunt păcatele străbunilor. Aceste păcate ale străbunilor se moştenesc până la a şaptea generaţie. După a şaptea generaţie se stinge această moştenire ereditară. În timpul unui secol sunt socotite trei generaţii. Ouăle aurice ale oamenilor sunt lumină astrală individualizată. De aceea se poate citi în lumina astrală, nu faptele, ci emoţiile care sunt legate de aceasta. Omul trebuie să se obişnuiască să facă abstracţie de toate percepţiile planului fizic şi de a vedea numai impulsurile kamice sau astrale. El trebuie să le reţină pe acestea şi să le transpună înapoi conştient în planul fizic.

mercoledì 27 luglio 2011

“Eu gândesc, eu simt, eu sunt”

“Eu gândesc, eu simt, eu sunt” (voinţă). În acest mod, cuvântul este „cuvântul” care se transformă din gând în sentiment, apoi în voinţă. Acesta este un proces triplu: Mai întâi cuvântul este „conştienţă” (în gândire), apoi „viaţă” (cuvântul încălzit bine) şi în cele din urmă „formă”, cuvântul plăsmuit prin voinţă. Acesta din urmă este cuvântul devenit obiect. Aşa se succed cele trei: conştienţă, viaţă, formă. Tot ce este azi formă, a luat naştere odinioară printr-un astfel de proces. “Când omul spunea atunci un cuvânt, acesta devenea o fiinţă reală.”
Corpul fizic, forma, este corpul cel mai matur; mai puţin mature sunt corpul eteric, viaţa, şi corpul astral, conştienţa. Acum omul gândeşte, iar prin laringe gândul iese în afară. Treapta următoare este ca sentimentul sa iasa în afară, căldura. Atunci cuvântul va fi expresia căldurii lăuntrice încorporate. Acest lucru se poate petrece când va fi dezvoltată hipofiza în creier. Treapta următoare apare când este dezvoltată glanda pineală (epifiza). Atunci nu va ieşi în exterior numai cuvântul încălzit complet, ci cuvântul va persista, va fi plăsmuit prin voinţa care trăieşte în el.
Rudolf Steiner

lunedì 25 luglio 2011

expresia „pe munte”

În Vechiul Testament este folosită de multe ori expresia „pe munte”. „Pe munte” înseamnă: în interior, în intimitate. Predica de pe munte de asemenea nu este înţeleasă ca o predică pentru popor, ci ca o instruire a ucenicilor în intimitate. Schimbarea la faţă pe munte trebuie înţeleasă de asemenea în acest sens. Iisus a mers pe munte cu cei trei ucenici, Petru, Iacob şi Ioan. Aceasta înseamnă că ucenicii erau în extaz; atunci le-a apărut Moise şi Ilie lângă Iisus. Pentru o clipă, spaţiul şi timpul dispărusera; ei se aflau prin conştiinţa lor în planul mental. Planul fizic nu mai era prezent si au apărut Moise şi Ilie. Ei aveau în faţa lor ca manifestare reală aceasta: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa.” Calea este Ilie, Moise este adevărul, Christos este viaţa. Aceasta le-a apărut aici ucenicilor în formă reală. Iisus le-a spus de asemenea: „Ilie a venit din nou; Ioan a fost Ilie, numai că oamenii nu l-au recunoscut.” Dar El a spus mai departe: „Să  nu spuneţi acest lucru nimănui, până voi reveni Eu.”

sabato 23 luglio 2011

Devenim prin Tot Ceea Ce Este

A trai o singura viata
Intr-un singur oras,
Intr-o singura tara,
Intr-un singur univers,
A trai intr-un singur mod,
E inchisoare.

A iubi un singur prieten,
Un singur tata,
O singura mama,
O singura familie
A iubi o singura persoana
E inchisoare.

A cunoaste o singura limba,
Un singur loc de munca,
O singura traditie,
O singura civilizatie,
A cunoaste o singura logica
E inchisoare.

A avea un singur corp,
Un singur gand,
O singura constiinta,
O singura esenta,
A avea o singura fiinta
E inchisoare.

poezie scrisa de camerunezul Ndjock Ngana


lunedì 18 luglio 2011

Viata in Tot Ceea Ce Este

Să luăm în considerare mai întâi tot ce este solid. Ce este solid, aparent nu are viaţă. Dacă ne transpunem cu viaţa în ceea ce este solid, lucru care se întâmplă prin aceea că trăim treji în starea pe care o desemnăm ca lumea viselor şi apoi investigăm ceea ce este solid, de exemplu ne transpunem într-o regiune muntoasă cu stânci, atunci ne simţim viaţa proprie transformată, ne simţim străbătuţi de viaţă. Noi nu ne aflăm acolo cu conştienţa, ci cu viaţa proprie, cu corpul eteric; atunci ne aflăm într-un loc, într-o stare numită planul Mahaparinirvana. Pe acest plan Mahaparinirvana se află viaţa a ceea ce este solid. Acest plan este celălalt pol a ceea ce este solid. După ce ne întoarcem de acolo, am experimentat influenţa existenţei din starea Mahaparinirvana. Acolo îşi are piatra solidă viaţa sa. Urmează apoi a doua stare de agregare, starea lichidă, apa. Dacă ne transpunem în starea de vis în ocean, ca şi când am fi însăşi oceanul, atunci ne transpunem cu viaţa a ceea ce este lichid pe planul Parinirvana. Prin acest procedeu ştim ceva despre diferitele planuri. În al treilea rând, dacă ne transpunem în vis în ceea ce este gazos, atunci ne găsim pe planul Nirvana. Nirvana înseamnă textual „a dispărea”, a dispărea în aer, aşa cum stingem un foc. Când căutăm viaţa aerului, atunci ne aflăm cu viaţa proprie pe planul Nirvana. Omul inspiră aer. Când el vieţuieşte în sine viaţa aerului, atunci este pe calea de a ajunge pe planul Nirvana. De aici şi exerciţiile de respiraţie ale yoghinului. Nimeni nu poate atinge planul Nirvana, dacă nu face efectiv exerciţii de respiraţie. Ele sunt doar exerciţii Hatha-Yoga, dacă sunt făcute înainte de parcurgerea treptelor anterioare de instruire ocultă. Dacă sunt făcute pe treapta corespunzătoare lor, sunt exerciţii Raja-Yoga. Omul inspiră în realitate viaţa, planul Nirvana. În al patrulea rând: Sub planul Nirvana se află planul Buddhi sau planul Shushupti. Acolo are căldura viaţă. Dacă Buddhi este dezvoltat în om, atunci toată Kama  este transformată în altruism, în iubire. Animalele care nu au căldură proprie sunt lipsite de pasiuni. Pe planurile superioare, omul trebuie să atingă din nou această lipsă de pasiuni, fiindcă el are viaţa sa pe planul Shushupti. În al cincilea rând este planul Devachan sau planul mental. Acolo are eterul luminii viaţa sa. Lumina solară trăieşte pe planul Devachan; de aici şi relaţia interioară dintre înţelepciune şi lumină. Dacă vieţuim lumina în conştienţa de vis, atunci vieţuim în aceasta înţelepciunea. Acesta a fost cazul întotdeauna, când Dumnezeu s-a revelat în lumină. Iehova a apărut lui Moise în mărăcinele care ardea, adică în lumină, pentru a revela înţelepciunea. În al şaselea rând este planul astral. Pe acesta trăieşte eterul chimic. Dacă omul este somnambul, percepe pe planul astral însuşirile substanțelor chimice, însuşirile chimice, fiindcă pe planul astral, eterul chimic îşi are efectiv viaţa sa. În al şaptelea rând este planul fizic. Acolo trăieşte eterul vieţii în propriul său element. La eterul vieţii noi percepem viaţa. Eterul vieţii este numit şi eterul atomic, fiindcă el are pe acest plan viaţa sa proprie, are punctul său central. Ce trăieşte pe acelaşi plan, are pe acelaşi plan punctul său central. În realitate, tot ce ne înconjoară conţine cele şapte plane. Ele se află întradevăr în jurul nostru. Trebuie să ne întrebăm doar: Unde are ceea ce este solid, ceea ce este gazos viaţa sa? – şi aşa mai departe.

mercoledì 13 luglio 2011

Cele 4 Principii: Iahve, Lucifer, Christos si Principiul Tatalui dupa R. Steiner



Iahve, zeitate lunara dupa Rudolf Steiner, reprezintă în interiorul lumii pământeşti Cel care dă fiinţelor posibilitatea reproducerii fizice. El voia să aibă o planetă care să poarte pe ea forme nu doar frumoase, ci şi complet rigide. "Dacă Pământul ar fi continuat să se dezvolte cu Luna în sine, atunci el ar fi evoluat către o formă rigidă, îngheţată." Acest lucru s-ar fi întâmplat fără îndoială, dacă nu ar fi ieşit acum în evidenţă acei Adepţi care erau cu mult deasupra evoluţiei lunare. Ei au ieşit în evidenţă în acelaşi timp. Aceştia dezvoltaseră deja pe Lună, ceea ce noi abia pe Pământ am dezvoltat, raţiune şi spirit. Ei s-au interesat de restul omenirii şi au smuls-o din destinul căruia i-ar fi căzut pradă. În corpul astral uman s-a aprins o nouă scânteie. Ei au dat tocmai corpului astral de atunci, impulsul de a se dezvolta dincolo de punctul crucial. Iahve nu a putut ieşi altfel din această situaţie, decât schimbându-şi modul de acţiune. El a creat pe bărbat alături de femeie. Ce nu s-a putut  păstra într-un singur sex, s-a distribuit la două sexe. Au existat  astfel două curente, cel al lui Iahve şi cel al Adepţilor lunari. Interesul Adepţilor lunari era să spiritualizeze omenirea. Dar Iahve voia să facă din oameni statui frumoase. Aceste două forţe s-au  luptat una cu alta.

Pe atunci, fiecare om avea puterea de autocreatie în sine. Omul se putea reproduce pe sine însuşi prin această forţă; ea a fost împărţită pe vremea aceea în două jumătăţi. Prin aceasta au luat naştere cele două sexe pe Pământ. Acesta a fost momentul cand Adepţii lunari au ajuns la oameni. Ei le spuneau: “Voi nu trebuie să-l urmaţi pe Iehova, el nu vă va lăsa să ajungeţi la cunoaştere”  Pe cand Iehova spunea: "Omul a devenit ca unul dintre noi – şi aduce astfel moartea în lume şi tot ceea ce este în legătură cu aceasta." Adepţii lunari se numesc „Lucifer”; ei sunt dătătorii a ceea ce este intelectualitate umană.

Ca urmare, Iehova a împărţit în două forţa de autoreproducere, pentru ca omul să nu se spiritualizeze complet. Omul poartă aşadar în sine, prin puterea lui Iehova, posibilitatea de a încremeni. Dacă luăm în considerare cele trei corpuri inferioare, atunci vedem că ele au în sine germenele pentru revenirea la starea fizică a Pământului. Componentele superioare: Atma, Buddhi, Manas, au putut intra în oameni numai datorită faptului că a intervenit şarpele. Omul a primit prin aceasta viaţă nouă şi forţa de a rămâne ataşat planetei pământeşti. Dar forţa de reproducere s-a repartizat la două sexe separate şi prin aceasta a apărut în lume naşterea şi moartea; mai înainte nu a existat naştere şi moarte. Totusi, dacă omul prelucrează prin spirit corpul fizic, atunci el învinge moartea.

Astfel am primit noi un om dublu: pe unul, care a revenit principiului lui Iehova, de a desăvârşi Pământul fizic, şi apoi pe omul spiritual, care a evoluat mai departe. Iehova şi Lucifer se află într-o luptă neîntreruptă. Lucifer vrea să dezvolte totul în sus către cunoaştere, către lumină. Omul poate desăvârşi mai departe unul dintre principii, pe cel al lui Lucifer. El îl  poate dezvolta cu atât mai mult, cu cât rămâne mai mult în Devachan. El trebuie să parcurgă atât de multe încarnări, până când şi-a dezvoltat complet acest principiu. În lume există aşadar un principiu al lui Iehova şi un principiu al lui Lucifer. Dacă omul s-ar substitui numai principiul lui Iehova, atunci omul ar cade pradă Pământului. Dacă se învaţă despre reîncarnare şi karma, atunci omul este condus în sus către spiritualizare. De aceea creştinismul a făcut cel mai just compromis şi nu a învăţat despre reîncarnare şi karma pentru un anumit interval de timp, ci a învăţat importanţa unei singure existenţe pământeşti, pentru ca omul să îndrăgească Pământul, până când el este matur pentru un nou creştinism cu învăţătura despre reîncarnare şi karma, care salvează Pământul şi aduce întregul germene în Devachan. În creştinismul se luptă azi cele două principii: unul fără învăţătura despre reîncarnare şi karma, şi celălalt cu această învăţătură. "În cazul primei învăţături, oamenii s-ar desprinde în realitate din succesiunea reîncarnărilor şi ar întoarce spatele Pământului; ar deveni îngeri răi. Pământul s-ar îndrepta către declin. Dacă pe Pământ ar învinge cetele lui Iehova, atunci Pământul ar rămâne în urmă ca un fel de Lună, ca un corp încremenit. Obligaţia pentru spiritualizare ar fi pierdută atunci." Lupta din Bhagavad-Gita descrie lupta dintre Iehova şi Lucifer şi cetele lor. S-ar putea întâmpla şi azi să învingă creştinismul fără învăţătura despre reîncarnare şi karma. Atunci Pământul ar  pierde principiul lui Lucifer. Întregul Pământ este un câmp de luptă pentru cele două principii. Principiul care conduce Pământul în sus către spiritualitate este Lucifer. Pentru a trăi conform acestui principiu, omul trebuie mai întâi să îndrăgească Pământul, el trebuie să coboare pe Pământ. Lucifer este prinţul care îşi expune guvernul său pe  câmpul ştiinţei şi artei. Dar el nu poate coborî complet pe Pământ, forţa sa nu este suficientă pentru acest lucru. I-ar fi imposibil lui Lucifer să poată conduce în sus complet singur, tot ce există pe Pământ. De acest lucru ţine nu doar forţa unui Adept lunar, ci şi forţa unui Adept solar, care conduce în sus şi viaţa care se exprimă prin comuniunea oamenilor, nu prin artă şi ştiinţă. (Lucifer este înfăţişat ca dragon înaripat; în cazul lui Ezechiel, ca Taur înaripat)
Vine aşadar rolul Eroului Solar, asemănător celor care au apărut în perioada hiperboreeană, care a fost reprezentat de Ezechiel prin Leul înaripat. Acest Erou, care dă un al doilea impuls, este Christos, Leul. Reprezentantul Vulturului va veni abia mai târziu, el reprezintă principiul Tatălui. Christos este un Erou Solar, o natură de leu. Al treilea este ceea ce va reprezenta un Adept care a fost Adept deja pe Saturn. Un astfel de Adept nu se poate încarna încă acum pe Pământ. Abia când omul va putea dezvolta în sus nu doar natura sa superioară, ci va putea renunţa complet la natura sa inferioară şi va interveni în mod creator, atunci se poate încarna acest cel mai înalt Adept, Adeptul lui Saturn, principiul Tatălui – Dumnezeul ascuns.

Taurul este un simbol al fecundităţii; el a fost precedat de Leu, simbol al curajului, şi mai înainte de Vultur. În viziunea lui Ezechiel a vechilor timpuri, animalele aveau aripi fiindcă ele se puteau înălţa deasupra Pământului.

venerdì 8 luglio 2011

Fortele ce ne cheama spre lumea fizica dupa esoterismul indian



În esoterismul indian se disting douăsprezece forţe care îl atrag pe om din nou în existenţa fizică. Prima dintre aceste forţe este Avidya, ignoranţa. Avidya este ceea ce ne atrage din nou în existenţa fizică, din simplul motiv că noi ne-amîmplinit misiunea pe Pământ, numai atunci când am smuls Pământului toată ştiinţa. Noi nu ne-am realizat misiunea pe Pământ, cât timp nu ştim încă tot ce trebuie să smulgem ca ştiinţă din existenţa fizică. După Avidya, următorul lucru care ne trage înapoi prin tot ce este conţinut pe Pământ, este că noi înşine l-am făcut şi de aceea ţine de organizarea  noastră.Dacă un mason de exemplu a construit aici un dom, acesta a devenit o parte din el însuşi. Cele două lucruri se atrag apoi reciproc. Tendinţa organizatoare a celui care a creat-o, opera lui Leonardo da Vinci la fel ca şi cea mai mică operă de aici, formează un organ în om, şi de aceea el revine. Tot ce a făcut omul, se numeşte Sanskara sau tendinţe organizatoare care construiesc omul. Acesta este al doilea lucru care îl atrage pe om înapoi. Urmează al treilea lucru. Înainte ca omul să intre în prima lui încarnare, el nua ştiut nimic de o lume exterioară. Conştienţa de sine a început numai odată cu prima încarnare; omul nu era conştient de sine mai înainte. El trebuia mai întâi să perceapă lucrurile exterioare de pe planul fizic, înainte de a putea să-şi dezvolte conştienţa de sine. Pe cât de real este că, ceea ce a făcut omul, îl atrage înapoi peplanul fizic, tot atât de real este că şi ştiinţa despre lucruri îl  atrage înapoi. Conştienţa este o nouă forţă care îl leagă pe om de ceea ce există aici. Acest al treilea lucru se numeşte Vijnana, conştienţa. Până aici, noi am rămas încă foarte profund în interiorul sufletului omenesc.Al patrulea  lucru este ceva ce întâmpină din exterior conştienţa, ceva ce a fost prezent independent de om, ceva ce el a învăţat să cunoască însă abia cu conştienţa sa. Acest lucru a fost prezent fără existenţa sa anterioară, dar s-a deschis numai după ce s-a deschis conştienţa sa. Este separarea dintre subiect şi obiect, sau cum spune sanscrita, separarea dintre nume şi formă, Namarupa. Prin aceasta, omul se referă la obiectele exterioare. Acesta este al patrulea lucru care îl atrage înapoi, de exemplu amintirea unei fiinţe de care el s-a legat. Următorul lucru este ce formăm ca reprezentare pentru un obiect exterior; de exemplu imaginea unui câine este reprezentare pură, care pictorului îi este însă esenţială. Este tot ce face raţiunea din lucruri, Shadayadana. Acum mergem şi mai departe în jos, în pământesc. Reprezentarea ne conduce la ceea ce numim legătura cu existenţa, Sparsha. Cine depinde de un obiect, se află pe treapta Namarupa. Cine îşi formează imagini, se află pe treapta Shadayadana. Cine însă distinge între simpatie şi nesimpatie, va ajunge mai bucuros la ceea ce este frumos decât la ceea ce nu este frumos. Aceasta se numeşte legătura cu existenţa, Sparsha. Ceva diferit de această legătură cu lumea exterioară este însă, ceea ce se mişcă în interior ca sentiment. Acum intru eu însumi în acţiune, leg sentimentul meu de un lucru sau altul. Acesta este un element nou. El atrage omul în continuare, se numeşte Vedana, sentimentul. Prin Vedana ia naştere ceva complet nou, şi anume setea după existenţă. Forţele care îl atrag pe om înapoi în existenţă, se trezesc tot mai mult în el însuşi. Forţele superioare îi constrâng mai mult sau mai puţin pe toţi oamenii, ele nu sunt individuale. În cele din urmă însă ajung forţe complet personale care îl atrag pe om înapoi în existenţa pământească. Acesta este al optulea lucru, Trishna, setea după existenţă. Şi mai subiectiv decât setea după existenţă este ceva ce se numeşte Upadana, comoditatea din existenţă. Referitor la Upadana, omul are ceva în comun cu animalul, el simte aceasta doar ceva mai spiritual, iar misiunea omului este de a spiritualiza acest element sufletesc grosier. Apoi urmează existenţa individuală însăşi, întreaga încarnare anterioară, dacă el a fost deja aici cândva: Bhava, existenţa individuală, forţa întregii totalităţi a încarnării anterioare. Încarnarea anterioară îl atrage înapoi în existenţă. Cu aceasta noi am condus înapoi treptele Nidana până la treapta naşterii individuale. Esoteristul distinge încă două trepte care ies în afara timpului existenţei individuale. El distinge aici un stadiu preliminar care a impulsionat naşterea, înainte ca omul să se fi încarnat vreodată. Acesta se numeşte Jati, ce anume a impulsionat prenatal naşterea. Cu impulsul de la naştere este legat în acelaşi timp ceva diferit. În realitate,odată cu naşterea ne este dat şi germenul  morţii, năzuinţa de a ieşi din nou din existenţa individuală. Noi suntem interesaţi să ne destrămăm din nou existenţa pământească şi să ajungem liberi, să îmbătrânim şi să putem muri, ceea ce se numeşte Jaramarana.

Acestea sunt cele douăsprezece forțe Nidana, care acţionează ca o funie şi ne atrage mereu înapoi în existenţa pământească. (Nidana înseamnă funie, laţ).



Sunt trei grupe, care aparţin unui întreg:



Prima grupă    A doua grupă      A treia grupă

Avidya            Shadayadana       Upadana

Sanskara         Sparsha                Bhava

Vijnana           Vedana                 Jati

Namarupa       Trishna                 Jaramarana



Sufletul are trei componente: sufletul conştienţei ca cea mai înaltă componentă, apoi sufletul raţiunii şi sufletul senzaţiei. Prima grupă de forțe Nidana de la Avidya la Namarupa ţine de sufletul conştienţei; a doua grupă ţine de sufletul raţiunii, iar a treia de la Upadana la Jaramarana ţine de sufletul senzaţiei. Vijnana este caracteristic pentru sufletul conştienţei; Shadayadana pentru sufletul raţiunii, iar ultimele patru sunt legate de sufletul senzaţiei. Aceste ultime patru există atât la animale cât şi la oameni.

mercoledì 6 luglio 2011

Treptele de evolutie ale constiintei

Există şapte grade ale conştienţei umane: conştienţa de transă, conştienţa de somn profund, conştienţa de vis, conştienţa de veghe, conştienţa psihică, conştienţa suprapsihică şi conştienţa spirituală. De fapt există în total douăsprezece trepte de conştienţă, celelalte cinci sunt trepte de conştienţă creatoare. Creatorii, zeii creatori au astfel de trepte de conştienţă. Acestea toate sunt legate de cele douăsprezece semne zodiacale. Pe aceste douăsprezece trepte trebuie să le parcurgă omul una după alta. El s-a înălţat prin conştienţa de transă, conştienţa de somn profund şi conştienţa de vis până la conştienţa de veghe de azi. Pe următoarele trepte de evoluţie planetară, el va atinge alte trepte de conştienţă şi mai înalte. Tot ce el a parcurs deja, are în sine. Corpul fizic are conştienţa de transă, aşa cum a fost dobândită de om pe vechiul Saturn. Corpul eteric al omului are conştienţa de somn fără vis, aşa cum a luat naştere ea pe vechiul Soare. Corpul astral visează aşa cum visează el în timpul somnului. Conştienţa de vis provine din timpul vechii Luni. Pe Pământul actual, omul atinge conştienţa de veghe. Eul are conştienţa clară din timpul zilei. Cei doisprezece apostoli reprezintă treptele de conştienţă prin care a trecut Christos. Acest lucru este cunoscut în Evanghelia lui Ioan prin descrierea spălării picioarelor, în capitolul treisprezece, în care se arată faptul că Christos le este recunoscător apostolilor pentru că el a atins trepte de conştienţă superioare: Într-adevăr, ţineţi minte, servitorul nu este niciodată mai mare decât stăpânul lui. – Fiinţa înalt evoluată a lăsat în urmă pe drum pe alţii şi acum a devenit ea însăşi servitorul celorlalţi.

sabato 2 luglio 2011

“Considero valore”



Considero valore orice forma de viata, zapada, capsuna, musca.

Considero valore regnul mineral, constelatiile.

Considero valore vinul ce te insoteste la masa, surasul involuntar,

oboseala celui ce nu transpare, doi batrani care se iubesc.

Considero valore acel ce maine  nu va conta deloc si azi doar un pic.

Considero valore toate suferintele.

Considero valore a economisi apa, a repara o pereche de incaltaminte, a tacea la timp, a cere permisul inainte de a te aseza, a simti multumire fata de ceva despre care nu-ti mai amintesti.

Considero valore sa stiu intr-o camera unde este nordul sau care este vantul care-mi usuca rufele.

Considero valore calatoria unui vagabond, sihastria, rabdarea condamnatului, indiferent de  vina care-o poarta.

Considero valore folosirea verbului “a iubi” si ideea ca exista un Creator!

Multe din aceste valori nu le-am cunoscut inca.

de E.De Luca