lunedì 31 ottobre 2011

Gandul- purtator al Adevarului



Orice idee care nu devine în tine un ideal, distruge în sufletul tău o forţă; orice idee care devine un ideal, naşte în tine forţe ale vieţii. Sufletul nu vede; dar el este cuprins, prin acest sentiment, de puterea adevarului; si atunci, încetul cu încetul, adevarul se va apropia de suflet si îi va deschide „simtul superior”. Aceasta va dura la unii mai mult timp, la altii mai putin; cel ce are rabdare si perseverenta va atinge acest tel. – Caci, chiar daca nu orice orb din nastere poate fi operat, fiecare ochi spiritual poate fi deschis, si deschiderea lui nu este decât o chestiune de timp.

 Omul “apartine” a trei lumi. Prin trupul sau, apartine lumii pe care o percepe cu acest trup; prin sufletul sau, îsi cladeste propria sa lume; prin spiritul sau i se reveleaza o lume care este superiora celorlalte doua. Omul se poate lamuri în mod corect asupra lui însusi numai daca îsi clarifica importanta gândirii în cadrul entitatii sale. Creierul este instrumentul trupesc al gândirii. Dupa cum omul poate vedea culorile numai cu un ochi bine format, tot astfel creierul, format corespunzator, îi serveste pentru a gândi. Întregul trup uman este astfel alcatuit încât îsi gaseste încoronarea în organul spiritului, în creier. Putem întelege structura creierului uman numai daca îl consideram în legatura cu rolul sau. Acesta consta în a fi baza trupeasca a spiritului gânditor.

“Caci cu cât se umple sufletul mai mult de Adevar si Bine, cu atât mai larg si mai cuprinzator devine Vesnicul în el. – Pentru acela care poate sa „vada” sufletul, stralucirea care porneste de la omul ce si-a extins Vesnicul din el este un adevar tot atât de real pe cât este pentru ochiul sensibil lumina care radiaza de la o flacara.” Rudolf Steiner.

giovedì 27 ottobre 2011

Tendinta spre perfectiune a sufletului



O lovitura de destin care îl loveste pe om în viata sa din lumea fizica poate sa para, pentru structura sufleteasca a acestei vieti, ceva cu totul opus vointei sale: în viata dintre moarte si o noua nastere domneste în suflet o putere asemanatoare vointei care da omului directia spre trairea acestei lovituri de destin. Sufletul vede, într-o anumita masura, ca din vieti pamântesti anterioare i-a ramas o imperfectiune, care provine dintr-o fapta urâta, sau dintr-un gând urât. Intre moarte si o noua nastere apare în suflet impulsul asemanator vointei de a compensa aceasta imperfectiune. De aceea, sufletul primeste în sine tendinta de a se arunca într-o nenorocire în viitoarea sa viata pamânteasca pentru a obtine astfel, prin acea suferinta, compensarea pe care o cauta. Dupa nasterea în corpul fizic, sufletul nu banuieste, atunci când îl loveste o nenorocire, ca în viata pur spirituala dinainte de nastere el însusi si-a hotarât directia catre aceasta lovitura de destin. Asadar, ceea ce pare cu totul nevrut din punct de vedere al vietii pamântesti, este voit de suflet în cele suprasensibile. „Din Vesnicie îsi determina omul viitorul„ Rudolf Steiner

giovedì 20 ottobre 2011

Cele Sapte Corpuri ale Fiintei Umane

Fiinţa Umană are Şapte Corpuri.
Cele Şapte Corpuri ale Omului sunt următoarele:

CORP FIZIC

CORP VITAL

CORP ASTRAL SAU DE DORINŢE

CORP MENTAL

CORP CAUZAL SAU AL VOINŢEI

CORP AL CONŞTIINŢEI

CORP AL INTIMULUI

Prin cele trei parti: trup fizic, trup al vietii si trup sufletesc, sufletul apartine lumii trecatoare; prin celelalte patru parti, el îsi are radacina în vesnicie. În „sufletul unitar”, cele trecatoare si cele vesnice sunt legate în mod indistinct. “La moarte, cele trei „parti inferioare ale sufletului” intra în combinatie cu entitatea trecatoare a lumii; cele patru parti superioare se încadreaza în Vesnicie” Rudolf Steiner
In lumea spirituala exista acea odihna, acea liniste de natura spirituala care se afla în perfecta armonie cu miscarea activa. Ea poate fi comparata cu multumirea calma si fericirea spiritului, fericire care se manifesta în actiune, nu în lipsa de activitate.

martedì 18 ottobre 2011

Spiritul poporului (Spiritul national)

 Acesta nu se manifesta în mod direct sub forma sensibila. El se exprima în senzatiile, sentimentele, înclinatiile s.a.m.d., care sunt comune unui întreg popor. Este o entitate care nu se întrupeaza fizic, dar care îsi plasmuieste trupul din substanta lumii sufletesti, asa cum omul si-l plasmuieste pe al sau în mod fizic vizibil. Acest trup sufletesc al Spiritului poporului este ca un nor în care traiesc membrii unui popor, a carui activitate apare în sufletele acestor oameni, dar care nu îsi are originea în aceste suflete însesi. Pentru cel care nu îsi reprezinta în acest fel Spiritul poporului, acesta nu ramâne decât o imagine-gând schematica, fara fiinta si viata, adica o abstractiune goala.

Rudolf Steiner

venerdì 14 ottobre 2011

Atitudinea cercetatorului in sondarea lumii spirituale



"Tu nu trebuie sa crezi în cele ce îti spun, ci sa le gândesti, sa faci din acestea continutul propriei tale lumi de gândire, si atunci gândurile mele, ele însele, vor actiona în tine în asa fel încât vei recunoaste adevarul lor." Rudolf Steiner 
 Aceasta trebuie sa fie atitudinea cercetatorului spiritual. puterea de a întelege adevarul porneste din interiorul celui care primeste. Sa lasam sa ne vorbeasca obiectele si evenimentele mai mult decât sa vorbim noi despre ele. Sa înabusim în noi ceea ce plasmuieste un gând sau altul, si sa lasam ca gândurile sa fie provocate exclusiv de ceea ce este în afara noastra. Cercetatorul nu-si spune niciodata numai: ah, cât sufar, cât ma bucur, ci întotdeauna: cum vorbeste suferinta, cum vorbeste bucuria. El se ofera pentru a lasa sa actioneze asupra lui placerea si bucuria lumii exterioare. Prin aceasta se dezvolta în om un mod cu totul nou de a se situa fata de lucruri. Înainte, omul facea ca o impresie sau alta sa fie urmata de o actiune sau alta, deoarece impresiile îl bucurau sau îi produceau neplacere. Acum însa, placerea si neplacerea devin si organele prin care lucrurile îi spun cum sunt ele, conform esentei lor. Din simple sentimente, placerea si durerea devin în el organe de simt prin care se percepe lumea exterioara. Ochiul nu poate fi de folos corpului decât prin faptul ca este un organ de transmitere a impresiilor sensibile; placerea si durerea vor deveni ochi sufletesti daca vor înceta sa aiba valoare numai în sine si vor începe sa reveleze propriului suflet, sufletul altuia. În viata de toate zilele oamenii se lasa determinati în actiunile lor de ceea ce îi satisface în mod personal si de ceea ce le aduce lor roade. Prin aceasta, ei impun punctul de vedere al personalitatii lor cursului fenomenelor lumii. Ei nu împlinesc adevarul, care este înscris în legile lumii spirituale, ci cerintele bunului lor plac. Renuntarea la roadele actiunilor care vizeaza personalitatea, renuntarea la tot ce este arbitrar: acestea sunt legile severe pe care trebuie sa si le poata trasa el însusi.. Esentialul este tocmai ca omul sa nu-si fixeze teluri din punctul sau de vedere egoist, ci sa se daruiasca dezinteresat si sa se lase condus de spirit. Nu vointa umana egoista poate sa dea prescriptii adevarului, ci acest adevar însusi trebuie sa ajunga suveran în om, sa-i patrunda întreaga fiinta si sa faca din el o imagine a legilor eterne ale tarii spiritului. El devine, prin aceasta, absolut modest – lipsit de aroganta –, un mesager al lumii adevarului si frumosului. Astfel, devenit mesager al acestei lumi, el ajunge sa fie participant la lumea spirituala. Si prin aceasta el se înalta pe scara evolutiei din treapta în treapta. Caci numai prin contemplare nu se poate ajunge la viata spirituala, la ea trebuie sa ajungem si prin traire.

mercoledì 12 ottobre 2011

Lumea perceputa prin cele 7 regnuri

În animal, spiritul se simte suflet; el înca nu se poate cuprinde ca spirit. În om, spiritul se recunoaste ca spirit, chiar daca – din cauza conditiilor fizice – el nu se poate recunoaste decât ca un reflex cu caracter de umbra al spiritului, ca gând. – În acest sens, se împarte lumea dupa cum urmeaza:

1. regnul fiintelor arhetipale fara forma (primul regn elemental);

2. regnul fiintelor creatoare de forma (al doilea regn elemental);

3. regnul fiintelor sufletesti (al treilea regn elemental);

4. regnul formelor create (cristalele);

5. regnul ale carui forme devin perceptibile prin simturi, dar la care mai lucreaza si fiintele creatoare de forma (regnul vegetal);

6. regnul ale carui forme devin perceptibile prin simturi, dar la care, în afara de entitatile creatoare de forma, mai lucreaza si acelea care se exprima în trairile sufletesti (regnul animal);

7. regnul ale carui forme sunt perceptibile prin simturi, dar la care, pe lânga entitatile creatoare de forma, pe lânga acelea care se exprima în trairile sufletesti, mai lucreaza si spiritul, plasmuindu-se sub forma gândului în cadrul lumii sensibile (regnul uman)

De aici rezulta cum se leaga partile constitutive ale omului care traieste în trup, de lumea spirituala. Corpul fizic, trupul eteric, trupul sufletesc senzitiv si sufletul întelegerii trebuie privite ca arhetipuri ale tarii spiritelor condensate în lumea sensibila. Corpul fizic ia nastere prin faptul ca arhetipul omului se condenseaza pâna la aparenta sensibila. De aceea acest trup fizic îl mai putem numi si entitate din primul regn elemental condensata pâna la manifestarea fizica. Trupul eteric ia nastere prin faptul ca forma aparuta astfel este mentinuta în stare de mobilitate datorita unei entitati care îsi întinde activitatea în lumea sensibila, dar care, ea însasi, nu devine vizibila pentru simturi. Daca vrem sa caracterizam complet aceasta entitate, trebuie sa spunem ca ea îsi are originea în cele mai înalte regiuni ale tarii spiritelor si ca apoi, în regiunea a doua, se plasmuieste drept arhetip al vietii. Ca arhetip al vietii, ea actioneaza în lumea sensibila. În mod asemanator, si entitatea care cladeste trupul sufletesc senzitiv îsi are originea în cele mai înalte domenii ale tarii spiritelor si se plasmuieste apoi, în regiunea a treia a acestei lumi, drept arhetip al lumii sufletesti si actioneaza, ca atare, în lumea sensibila. Dar sufletul întelegerii se formeaza prin faptul ca arhetipul omului gânditor se plasmuieste ca gând în regiunea a patra a tarii spiritelor si actioneaza ca atare, în mod direct, ca entitate umana gânditoare, în lumea sensibila. – În acest fel se situeaza omul în cadrul lumii sensibile; în acest fel lucreaza spiritul asupra corpului fizic, asupra trupului eteric si asupra trupului sufletesc senzitiv. În acest fel se manifesta spiritul în sufletul întelegerii. – Asadar asupra celor trei parti inferioare ale omului lucreaza arhetipurile sub forma de entitati, care sunt, într-un anumit fel, exterioare lui; în sufletul întelegerii el ajunge sa lucreze (în mod constient) asupra lui însusi. – Si entitatile care lucreaza asupra corpului sau fizicului sunt aceleasi care plasmuiesc si natura minerala. Asupra trupului sau eteric actioneaza acele entitati care actioneaza si în regnul vegetal, iar asupra trupului sau sufletesc senzitiv lucreaza entitati de felul celor care lucreaza în regnul animal, entitati imperceptibile pentru simturile fizice, dar care îsi întind activitatea lor în aceste regnuri.
Rudolf Steiner

lunedì 10 ottobre 2011

Soarta sufletului dupa moarte



Spiritul este nepieritor; nasterea si moartea guverneaza trupul, conform legilor lumii fizice; viata sufleteasca, supusa destinului, mijloceste legatura dintre spirit si trup în cursul vietii pamântesti. Asa cum o fotografie nu capata sens si viata decât când ajungem sa cunoastem sufletul persoanei fotografiate, tot asa nu putem întelege în mod real lumea fizica decât atunci când ajungem sa cunoastem temelia ei sufleteasca si spirituala. Omul poate sa ia cunostinta despre lumile superioare mai întâi prin imagini si abia apoi se poate gândi sa ajunga el însusi sa priveasca în aceste lumi

Pentru a cunoaste soarta sufletului dupa moarte trebuie sa reflectam, asadar, asupra procesului sau de dizolvare. Sarcina lui a fost sa îndrepte spiritul spre planul fizic. Din momentul în care si-a împlinit aceasta sarcina, el se îndreapta spre cele spirituale. Din cauza acestei naturi a menirii sale, sufletul ar trebui, de fapt, sa actioneze imediat dupa moarte numai în mod spiritual, adica din clipa în care nu mai poate fi element de legatura. Sufletul înceteaza sa existe ca fiinta ce înclina spre existenta fizic-sensibila; prin el, spiritul este eliberat. Din cauza legaturii directe a spiritului cu sufletul, cel dintâi se poate simti eliberat de acesta abia atunci când sufletul însusi a devenit una cu întreaga lume sufleteasca.Locul unde “lumea sufleteasca” poposeste imediat dupa moarte,  poate fi numit „loc al poftelor”. Diferitele sisteme religioase, care au în învatatura lor o constienta a acestor relatii, numesc acest „loc al poftelor” „purgatoriu”, „foc purificator” Regiunea cea mai de jos a lumii sufletesti este aceea a poftei arzatoare. Prin intermediul ei se stinge din suflet, dupa moarte, tot ce contine el mai grosier, adica poftele egoiste legate de viata inferioara a trupului. Caci, prin asemenea pofte, sufletul poate cunoaste influenta fortelor acestei regiuni sufletesti. Poftele nesatisfacute ramase din viata fizica formeaza punctul de atac. Dar poftele sunt îndreptate spre placerile fizice, care nu pot fi satisfacute în lumea sufleteasca. Prin aceasta imposibilitate de satisfacere, pofta este intensificata la maximum. În acelasi timp, tocmai aceasta impossibilitate trebuie sa stinga pofta încetul cu încetul. Vapaia poftelor se consuma treptat. În timpul vietii fizice, aceste pofte sunt satisfacute mereu. Din aceasta cauza, suferinta poftei arzatoare este acoperita de un fel de iluzie. Dupa moarte, în „focul purificator”, aceasta suferinta apare cu totul dezvaluita. Sufletele trec prin trairea corespunzatoare a lipsei posibilitatii de satisfacere a acestor pofte. Prin aceasta, sufletele se gasesc într-o stare întunecata. Trebuie sa spunem ca sufletele stau cu atât mai mult sub influenta vapaii poftelor, cu cât prin viata lor fizica s-au înrudit mai mult cu aceasta vapaie; asadar, cu atât mai mult vor avea nevoie sa se purifice în ea. O asemenea purificare nu trebuie înteleasa ca o suferinta, în sensul în care în viata fizica starile asemanatoare sunt simtite numai ca suferinta. Caci, dupa moarte, sufletul însusi cere purificarea sa, pentru ca numai prin ea se poate stinge imperfectiunea ce exista în el. Daca dupa moarte sufletul traieste aceasta stare în absenta obiectelor fizic- sensibile necesare satisfacerii ei, în cele din urma ea trebuie sa se stinga. Desigur ca lipsa pe care o simte sufletul înainte de aceasta stingere totala este dureroasa. Aceasta stare de suferinta este scoala distrugerii iluziei în care este învaluit omul în timpul vietii fizice.

sabato 8 ottobre 2011

Arhetipurile lumii spirituale

În adevarata „lume a spiritului” exista arhetipuri pentru toate lucrurile, iar obiectele si entitatile fizice sunt copiile acestor arhetipuri. – Este usor de înteles ca omul care nu se încrede decât în simturile sale exterioare neaga aceasta lume a arhetipurilor si afirma ca ele nu ar fi decât abstractiuni pe care ratiunea analitica si le formeaza despre lucrurile fizice Nu stie ca cel care vede în spirit este tot atât de familiarizat cu fiintele spirituale pe cât de familiarizat este el însusi cu câinele sau cu pisica sa si ca lumea arhetipurilor are o realitate mult mai intensa decât lumea fizic-senzoriala. În lumea spirituala totul este într-o activitate continua, mobila, într-o neîncetata creatie. Acolo nu exista, ca în lumea fizica, odihna, oprire pe loc. Caci arhetipurile sunt entitati creatoare. Ele sunt maestrii constructori a tot ce apare în lumea fizica si în cea sufleteasca. Formele lor se schimba repede si în fiecare arhetip zace posibilitatea de a îmbraca nenumarate forme. Ele fac parca sa tâsneasca oarecum din ele însele forme deosebite; si abia a fost produsa o forma, ca arhetipul se si pregateste sa lase sa izvorasca o alta din sine. Ele nu actioneaza separat. Unul are nevoie de ajutorul celuilalt pentru activitatea sa creatoare. Adesea lucreaza împreuna nenumarate arhetipuri,pentru ca în lumea sufleteasca sau  fizica sa poata lua nastere o entitate sau alta.
Rudolf Steiner

venerdì 7 ottobre 2011

Cum se recunoaste interactiunea dintre suflet si spirit?



 Sufletul primeste de la spirit darul de a trai în Adevar si Bine, asadar de a exprima spiritul în propria lui viata, în înclinatiile sale, în pornirile si pasiunile sale. Când spiritul omenesc se afla în fata unei trairi care se aseamana cu o alta, de care a mai fost legat o data, atunci el vede în aceasta ceva cunoscut si stie sa se comporte altfel fata de acea traire decât daca s-ar afla pentru prima data în fata ei. Pe aceasta se bazeaza orice proces de învatare. Iar roadele învatarii sunt facultati însusite. – În felul acesta, roadele vietii trecatoare se imprima în spiritul etern. Spiritul omenesc este propria sa specie. Într-o viata, spiritul uman apare ca o repetare a sa, împreuna cu roadele trairilor sale din trecut, din cursul vietilor anterioare. Astfel, trairile sufletesti nu sunt pastrate în mod durabil numai între limitele dintre nastere si moarte, ci si dincolo de moarte. Dar sufletul nu imprima trairile sale numai spiritului care lumineaza în el, ci si lumii exterioare, prin fapta. Ceea ce a înfaptuit omul ieri, exista si astazi în efectele sale. Trupul fizic este supus legilor ereditatii. În schimb spiritul uman trebuie sa se întrupeze iar si iar; si legea lui consta în aducerea roadelor vietilor anterioare în vietile urmatoare. Sufletul traieste în prezent. Dar aceasta viata în prezent nu este independenta de vietile anterioare. Spiritul care se întrupeaza îsi aduce cu sine destinul din întruparile sale trecute. Si acest destin determina viata. Impresiile pe care le va putea avea sufletul, dorintele care îi vor fi împlinite, bucuriile si suferintele ce se vor ivi în el, oamenii cu care se va întâlni: toate acestea depind de faptele din întruparile anterioare ale spiritului. Sufletul trebuie sa regaseasca într-o viata urmatoare oamenii cu care a fost legat într-o viata anterioara, pentru ca faptele ce s-au savârsit între ei sa-si aiba consecintele lor. Sufletele care sunt legate de un suflet vor tinde spre reîntrupare în acelasi timp cu el. Viata sufletului este asadar un rezultat al destinului creat de spiritul uman însusi. Trupul este supus legii ereditatii; sufletul este supus destinului pe care si l-a creat el însusi. Acest destin creat de om se numeste, dupa o veche expresie, karma. Iar spiritul este supus legii reîntruparii, legii vietilor pamântesti repetate.
Rudolf Steiner

mercoledì 5 ottobre 2011

Dualitatea spiritului


Sufletul preda spiritului ceea ce a primit de la trup. – Prin aceasta, spiritul omului poarta în sine, în fiecare clipa a vietii sale, o dualitate. În primul rând, el poarta în sine legile eterne ale Adevarului si ale Binelui si, în al doilea rând, amintirea trairilor din trecut. Ceea ce înfaptuieste este întreprins sub influenta acestor doi factori. De aceea, daca vrem sa întelegem un spirit uman, trebuie sa stim doua lucruri despre el: mai întâi, cât i s-a revelat din ceea ce este etern, si apoi câte comori ale trecutului se afla în el. Spiritul omului creste prin trairile elaborate. – Asadar, chiar daca vietuirile trecute nu pot fi gasite în spirit, pastrate ca într-un depozit, efectele lor pot fi totusi gasite în facultatile pe care si le-a dobândit omul. Ca om fizic, descind din alti oameni fizici, deoarece am aceeasi forma ca întreaga specie umana. Asadar, însusirile speciei le-am putut dobândi în cadrul speciei prin ereditate. Ca om spiritual, eu am forma mea proprie, asa cum am propria mea biografie. Prin urmare, nu pot avea aceasta forma de la nimeni altul decât de la mine însumi deoarece n-am venit în lume cu predispozitii sufletesti nedeterminate, ci determinate. Ca om spiritual, eu trebuie sa fi existat înainte de nasterea mea. În înaintasii mei, desigur, nu am existat, caci ei sunt diferiti de mine ca oameni spirituali. Biografia mea nu se poate explica dintr-a lor. Ca fiinta spirituala, eu trebuie mai curând sa fiu repetarea unei fiinte din a carei biografie sa se poata explica a mea. Asa cum forma umana fizica este o continua repetare, o reîntrupare a entitatii umane ca specie, tot asa, omul spiritual trebuie sa fie o reîntrupare a aceluiasi om spiritual. Caci, ca om spiritual, fiecare din noi este propria sa specie. Rudolf Steiner

domenica 2 ottobre 2011

Sufletul între prezent si durata



Sufletul pastreaza prezentul pentru amintire. În felul acesta, el îl smulge pieirii si îl preia în durata spiritualitatii sale, spune Rudolf Steiner. Prin amintire, sufletul pastreaza ziua de ieri; prin fapta, o pregateste pe cea de mâine. Daca nu l-ar putea pastra prin amintire, sufletul meu ar trebui sa perceapa iar si iar rosul trandafirului, pentru a-l avea în constienta.  Prin acest dar, sufletul transforma lumea exterioara în propria sa lume launtrica în asa fel încât o poate pastra în memorie – pentru amintire –, si poate duce apoi cu ea o viata proprie, independent de impresiile avute. Astfel, viata sufleteasca devine efect permanent al impresiilor trecatoare ale lumii exterioare. Ceea ce am facut astazi se mentine si mâine. Acest lucru devine durabil prin fapta, tot asa cum impresiile mele de ieri au devenit durabile pentru sufletul meu prin memorie. Cu cât sufletul poate sa aduca spiritului mai multe elemente din trecut, cu atât îl îmbogateste mai mult….

Intrebata fiind de cineva:  Daca ai fi un vultur acum, si te-as intreba: ce timp este acum, ce ai raspunde ?” am spus: “Avand in vedere ca nu exista posibilitatea de a te transpune cu Totul intr-o alta existenta, nu-ti pot oferi un raspuns, dar ti-l voi da la momentul poltrivit… sufletul meu a pastrat in amintire”