giovedì 23 febbraio 2012

-„Cartea Semnelor lui Adam”

Se spune ca arhanghelul Raziel i-a dat lui Adam o carte pentru a-l ghida in manifestare, prin gratia lui Dumnezeu. “Cuvantul e magic, cuvantul e creator.” Acest text, necunoscut niciunei ierarhii ingeresti are ca centru misterul intregii cunoasteri. Legenda spune că din iubire şi compasiune pentru neamul omenesc, Raziel a adunat întreaga cunoaştere a Cerurilor şi a condensat-o într-o singură carte, pe care a oferit-o lui Adam şi Evei. După căderea cuplului primordial, îngerii care fuseseră martori acestui lucru au decis că ar trebui să retragă învăţătura divină de la Adam, de moment ce el a dat ascultare învăţăturii Şarpelui, aşa că au furat cartea şi au aruncat-o în oceanul nesfârsit. Dumnezeu însă a trimis un înger pentru a repara această nedreptate, găsind cartea şi înapoind-o neamului omenesc. Numită „Cartea Semnelor lui Adam” aceasta era scrisă într-o manieră secretă, cu semne care nu puteau fi descifrate fără ajutorul direct al arhanghelului misterelor. Tradiţtia spune că Enoh a posedat această carte, apoi a fost pierdută până la Noe. Se spune ca profetul Enoh a primit cartea inainte de inaltarea si transformarea sa in Arhanghelul Metatron. Noe a primit si el o copie a cartii prin intermediul Arhanghelului Rafael si a folosit-o pentru a-si construi arca si a-i ghida pe pasagerii ei, dupa potop.Fiii lui Noe, Shem, Cham şi Yafet, erau astfel cu toţii iniţiaţi în misterele divine. După o tradiţie târzie, Shem ar fi fost însuşi Melchizedek, iar Cham era nimeni altul decât Zoroastru. Cham foloseşte cunoaşterea obţinută în mod incorect, decăzând în vrăjitorie, iar Cartea lui Raziel este încă odată ascunsă omenirii, până ce Dumnezeu o trimite din nou, de data aceasta lui Solomon. Exemplarele pe care le avem astăzi din această lucrare susţin că ea ar fi fost dată mai apoi regelui Solomon, conţinând informaţii despre îngeri, astrologie, meteorologie, kabbală, talismane şi nume divine. Kabala in ebraica “קבלה”, are la radacina verbul " kabal",si inseamna a primi sau a accepta relatarea orala.

Despre Arhanghelul Raziel putem spune ca ne poate ajuta sa intelegem materialele ezoterice, principiile manifestarii, geometria sacra, fizica cuantica si alte informatii de nivel inalt. Ne poate deschide catre nivele mai inalte ale abilitatilor psihice si ne poate creste abilitatea de a vedea, auzi, cunoaste si simti ghidarea Divina. Precum un vrajitor Divin, Raziel ne mai poate asista in procesele alchimice, de clarvedere si magie divina. Putem să chemăm oricând în ajutor acest arhanghel minunat când dorim să înţelegem mai bine misterele lui Dumnezeu sau misterul vieţii noastre sau când avem nevoie ca înţelepciunea şi înţelegerea divină să se manifeste în noi, prin următoarea invocaţie sacră: “Prin numele lui Dumnezeu Cel Prea Înalt Yah, te chem, preaînţelept şi preaputernic arhanghel Raziel, pentru a mă ajuta să cunosc şi să înţeleg din plin ceea ce am nevoie, Aici şi Acum. Amin!”

Nessun commento:

Posta un commento