Morţii din Lume

„Vrăjmaşul îmi urmăreşte sufletul, îmi calcă viaţa în picioare, la pământ, mă face să locuiesc în întuneric, ca cei care au murit de multă vreme” (Psalmii 143:3). Apocalipsa: „Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort...căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu” (Apoc. 3:1, 2). Ei se numesc morţi, pentru că moartea spirituală este adevărata condamnare, şi condamnaţi sunt cei mulţi care cred că viaţa este de la natura fizică, crezând astfel că lumina naturii este lumina vieţii, anulând, sufocând şi exterminând orice idee de Dumnezeu, de paradis şi de viaţă eternă. “Asemenea persoane, acţionând astfel, sunt ca şi bufniţele, care văd lumină în întuneric şi întuneric în lumină. Adică ei văd minciunile ca pe nişte adevăruri, şi lucrurile bune ca fiind rele, iar deliciile răului sunt deliciile inimilor lor. Ei sunt ca acele păsări şi animale care devorează cadavre ca şi cum ar fi bucate alese, iar duhorile care se ridică din morminte le consideră miresme vindecătoare. Aceştia nu văd alt aflux decât pe cel fizic sau natural; iar dacă, totuşi, afirmă că afluxul este spiritual, aceasta nu se datorează faptului că ei ştiu ce este acesta, ci faptului că aşa a spus vreun învăţător de-al lor la fel de ignorant ca şi ei. Cei care nu consideră trupul ca fiind un veşmânt al sufletului, trebuie să ştie că trupul însuşi este mort şi doar adaptat ca să primească forţele vii care se revarsă în el prin sufletul care este de la Dumnezeu. “Omul nu este viaţă, ci un receptor al vieţii ce vine de la Dumnezeu şi că iubirea unită cu înţelepciunea este viaţă” E. Swedenborg. Dumnezeu este iubirea însăşi şi înţelepciunea însăşi, şi astfel viaţa însăşi. De aici rezultă faptul că, atât timp cât omul iubeşte înţelepciunea, sau atât timp cât el are înţelepciune prin intermediul iubirii, el este o imagine a lui Dumnezeu şi este un receptor al vieţii primită de la Dumnezeu. Dimpotrivă, atâta timp cât el este în opoziţie cu iubirea şi manifestă astfel nebunia, el nu primeşte viaţă de la Dumnezeu, ci din iad, viaţă care este de fapt numită moarte. Iubirea însăşi şi înţelepciunea nu reprezintă viaţa, ci sunt Fiinţa vieţii. “Pe de altă parte, deliciile iubirii şi plăcerile înţelepciunii sunt caracteristici ale vieţii, deoarece prin intermediul lor este manifestată Fiinţa vieţii. Din deliciile iubirii şi din plăcerile înţelepciunii, mintea se expansionează şi se adaptează pentru a deveni un receptor, tot la fel cum veselia şi bucuria destind faţa şi o adaptează influxului voioşiei sufletului.” E. Swedenborg