„Iar îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerurilor se vor zgudui. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere şi cu slavă multă. Şi va trimite pe îngerii Săi, cu sunet mare de trâmbiţă, şi vor aduna pe cei aleşi ai Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini.” (Matei ).
Prin soarele ce se va întuneca este semnificat Dumnezeu ca dragoste; prin lună, Dumnezeu ca şi credinţă; prin stele, cunoaşterea binelui şi a adevărului sau a credinţei şi a dragostei; prin semnul Fiului Omului pe cer, manifestarea Adevărului Divin; prin seminţiile pământului ce se vor jeli, toate lucrurile legate de adevăr şi bine sau de credinţă şi dragoste; prin venirea lui Dumnezeu în norii cerului cu putere şi slavă, Prezenţa Lui în Cuvânt şi revelaţie; prin nori, sensul literei Cuvântului; prin slavă, sensul intern al Cuvântului; pe când îngerii cu trâmbiţe răsunătoare semnifică cerul ca sursă a Adevărului Divin. Este deci evident, aceste cuvinte ale lui Dumnezeu arată că, la sfârşitul bisericii, când nu mai e dragoste şi deci nici credinţă, Dumnezeu va dezvălui sensul intern al Cuvântului şi va revela misterele cerului. Se spune, cum El însuşi a dat învăţătură, că El e una cu Tatăl; că Tatăl este în El iar El este în Tatăl; că oricine Îl vedea pe El Îl vedea pe Tatăl; şi că tot ce este sfânt se naşte din El (Ioan 10: 30, 38; 14: 10, 11; 16: 13, 15). A stăpâni cerul şi pământul înseamnă a primi de la El întreg binele ce aparţine dragostei şi întreg adevărul ce aparţine credinţei, şi astfel, întreaga inteligenţă, întreaga înţelepciune şi întreaga fericire; într-un cuvânt, viaţa eterna. Dumnezeu a dat această învăţătură şi când a spus: „Cel ce crede în Fiul are viaţă veşnică, iar cel ce nu ascultă de Fiul nu va vedea viaţa” (Ioan 3: 36). Apoi: „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi; Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac” (Ioan 11: 25, 26). Şi iar: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14: 6).
Am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră. (Apoc. 21:1) Printr-un „cer nou şi un pământ nou” şi prin dispariţia cerului şi a pământului dintâi nu se înţelege cerul vizibil şi pământul pe care locuim, ci un cer angelic şi o biserică. Acum, deoarece oamenii au privit lucrurile dintr-o perspectivă materială şi nu spirituală, prin „cerul şi pământul” care sunt menţionate aici şi în alte părţi, ei nu au înţeles altceva decât cerul şi pământul care există în lumea naturală. De aceea, toţi se aşteaptă la dispariţia şi distrugerea acestora şi de asemenea la crearea altora noi. Faptul că prin „noul pământ” se înţelege o Nouă Biserică pe pământ, nu s-a ştiut până acum, pentru că toată lumea prin „pământul” din Cuvânt a înţeles pământ, când el înseamnă de fapt biserică; în sens material, pământul este pământ, dar în sens spiritual el este biserică, pentru că cei care se află în sensul spiritual, adică cei ce sunt spirituali, precum îngerii, atunci când se vorbeşte despre „pământ” în Cuvânt, nu înţeleg pământul însuşi, ci poporul care se află aici şi felul în care el adoră Divinitatea; aşadar prin „pământ” se înţelege biserica. “Căci se deschid stăvilarele de sus şi se clatină temeliile pământului! Pământul se rupe, pământul se sfărâmă, pământul se crapă, pământul se clatină ca un om beat, tremură ca o colibă; păcatul lui îl apasă” (Isaia. 24:18-20). Voi face pe oameni mai rari decât aurul curat. Pentru aceasta voi clătina cerurile şi pământul se va zgudui din temelia lui, în ziua mâniei Lui aprinse (Isaia. 13:12,13). Înaintea lor se cutremură pământul, se zguduie cerurile, soarele şi luna se întunecă, stelele îşi pierd lumina (Ioel 2:10). Atunci s-a zguduit pământul şi s-a cutremurat, temeliile munţilor s-au mişcat şi s-au clătinat (Ps. 18:7). „A face”, în sensul spiritual al Cuvântului, înseamnă de asemenea a forma, a stabili şi a regenera. Astfel, „facerea unui nou cer şi a unui nou pământ” înseamnă a stabili o Nouă Biserică în cer şi pe pământ, după cum se poate vedea din următoarele fragmente: Şi poporul care se va naşte, să laude pe Domnul (Ps. 102:18). Îţi trimiţi Tu suflarea: ele sunt zidite, şi înnoieşti astfel faţa pământului (Ps. 104:30). Aşa vorbeşte Domnul care te-a făcut, Iacove, şi Cel ce te-a întocmit, Israele! Căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu; pe toţi cei ce poartă Numele Meu şi pe cari i-am făcut spre slava Mea, pe cari i-am întocmit şi i-am alcătuit. (Isaia. 43:1,7) Iată deci că „noua facere” a omului este reformarea lui, deoarece el „se naşte” din nou, adică din fiinţă materială, el devine o fiinţă spirituală; deci această „nouă creatură” este un om reformat.
Nessun commento:
Posta un commento