Fiecare, fie bărbat sau femeie, posedă atât înţelegere cât şi voinţă, însă la bărbat înţelegerea e predominantă si la femeie- voinţa, iar caracterul e determinat de lucrul care predomină. În căsătoriile cereşti nu există predominare, căci voinţa soţiei este şi a soţului, iar înţelegerea soţului şi a soţiei; căci fiecare se bucură să voiască şi să gândească la fel ca celălalt, iar astfel amândoi voiesc şi gândesc simultan şi reciproc; de aceea ei sunt uniţi în unul. Această uniune este reală; căci voinţa soţiei intră în înţelegerea soţului iar înţelegerea lui în voinţa soţiei, mai ales atunci când se privesc în faţă; “căci în rai există o comunicare a gândurilor şi a sentimentelor în special între soţ şi soţie pentru că se iubesc” . Aceste lucruri dovedesc natura uniunii dintre minţi, uniune care constituie căsătoria şi care produce dragostea maritală în ceruri, adică dorinţa fiecăruia de a împărţi cu celălalt tot. Atâta timp cât doi parteneri căsătoriţi trăiesc într-o asemenea uniune, ei trăiesc în dragostea maritală şi totodată în inteligenţă, înţelepciune şi fericire. Iar asta datorită faptului că Binele Divin şi Adevărul Divin care reprezintă sursa întregii inteligenţe, înţelepciuni şi fericiri se revarsă în primul rând în dragostea maritală. Astfel, dragos-tea maritală, fiind căsătoria binelui cu adevărul, este chiar suprafaţa asupra căreia se revarsă influenţa Divină; căci uniunea înţelegerii cu voinţa e la fel ca uniunea adevărului cu binele; înţelegerea se formează primind Adevărul Divin; iar voinţa primind Binele Divin. Căci omul priveşte ca bine ceea ce voieşte; iar ceea ce înţelege ca adevărat. Este deci acelaşi lucru dacă spui uniunea înţelegerii şi a voinţei sau uniunea adevărului şi a binelui. Uniunea adevărului şi a binelui este ceea ce îl face pe înger ceea ce este şi care guvernează întreaga sa inteligenţă, înţelepciune şi fericire; căci caracterul unui înger depinde de gradul în care binele din el e unit cu adevărul şi adevărul cu binele; sau ceea ce e acelaşi lucru, de gradul în care dragostea sa e unită cu credinţa şi credinţa cu dragostea. Binele şi adevărul, atunci când sunt unite într-un înger sau într-un om, nu sunt două ci unul, o dată ce binele aparţine adevărului iar adevărul binelui. Această uniune există atunci când omul gândeşte ceea ce voieşte şi când voieşte ceea ce gândeşte: în acea clipă gândul, laolaltă cu voinţa, formează o singură minte; căci dorinţele voinţei prind un contur clar în gând; iar voinţa aduce încântare în el. Tot din acest motiv doi parteneri căsătoriţi în rai nu sunt doi îngeri ci unul. Tot asta se spune şi în cuvintele lui Dumnezeu: „Oare n-aţi citit că Ziditorul, de la început, i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască, şi a zis: «De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi cei doi vor fi un singur trup»? Aşa că nu mai sunt doi ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă. Nu toţi pot primi cuvântul acesta, ci numai aceia cărora le este dat” (Matei 19: 4-6, 11; Marcu 10: 6-9; Geneza 2: 24). Aici e descrisă căsătoria cerească în care trăiesc îngerii şi în acelaşi timp căsătoria binelui cu adevărul; iar prin ceea ce Dumnezeu a împreunat şi omul să nu despartă se înţelege că binele nu trebuie separat de adevăr. În dragoste maritală trăiesc cei care trăiesc în binele derivat din adevărurile Divine; iar dragostea maritală e genuină atâta timp cât adevărurile ce sunt unite cu binele sunt genuine. Iar cum tot binele, când e unit cu adevărul, vine de la Dumnezeu, urmează că nimeni nu poate trăi în adevărata dragoste maritală dacă nu îl recunoaşte pe Dumnezeu şi Divinitatea Lui; căci fără de acea recunoaştere, Dumnezeu nu poate intra în om, nici nu se poate uni cu adevărurile din el.
E. Swedenborg
Nessun commento:
Posta un commento