giovedì 12 luglio 2012

Ritualul de admitere si initierea in cadrul Ordinului Templier



Inițierea,  cunoscută sub numele de Recepție (receptio), în cadrul Ordinului era un profund angajament și implica o ceremonie solemnă. Necunoscuții erau descurajați a participa la ceremonie, ceea ce a trezit suspiciuni în rândurile inchizitorilor medievali în timpul proceselor ulterioare.

Admiterea unui cavaler era precedata de o investigatie rezervata si era pronuntata de catre un comandor de prestigiu, de obicei in fata unui demnitar si dupa ce a fost suspus unui interogatoriu. Intrebarile esentiale erau adresate de trei ori; erau concentrate si impedimentele: casatorie, datorii, apartenenta la un alt Ordin, boli grave. Angajamentul spre ascultare era asa riguros incat devenea ireversibil si era supus unor trei raspunsuri succesive.

Cerintele esentiale erau in numar de trei:

-a lasa in spate pacatele lumesti;

- a sluji pe Dumnezeu;

- a fi sarac si a face penitenta pentru salvarea sufletului.

Dupa aceste preliminarii, adunarea monahala decidea daca e cazul ca adeptul sa fie admis ca frate sau nu. Apoi, comandorul pronunta formula de admitere:

“Noi, in Numele lui Dumnezeu si in Numele Sfintei Fecioare Maria, si in numele monsignore-ului san Pietro di Roma, si din partea tatalui nostru –papa – si a fratilor Templului, va admitem cu toate beneficiile casei, atat cele care vi s-au consacrat cat si cele care urmeaza sa va fie, si admitem aceste beneficii si tatalui vostru, mamei voastre si tuturor din familie pe care-i doriti. Si dumneavoastra, primiti aceste beneficii ce le aveti acum si pe care le veti avea si pe viitor. Asa noi va promitem paine, apa si alte lucruri esentiale de-ale casei si multa munca si truda”

In acel moment, comandorul punea mantia alba marcata cu rubinia cruce pe spatele cavalerului si ii lega cordonul. Il pupa pe gura –era sarutul omagial al loialitatii feudale. Capelanul si fratii intonau psalmul “Ecce quam bonum et quam jucundum habitare fratres” (Ce minunat este  si placut sa locuim impreuna ca fratii).

Noul Templar era apoi initiat regulamentului Ordinii. Ii era explicat ca nu avea dreptul sa se spele si sa se ingrijeasca , nici sa se duca sa calareasca ca simplu divertisment, nici sa se indeparteze prea mult de “commenda”, nici sa se duca la vanatoare  (in afara leului), fara aprobarea comandorului sau.

Rugaciunea catre Fecioara Maria se auzea in tot Templu, era patroana Templului, iar cand Templarul se afla in imposibilitatea de a lua parte la messa , trebuia sa recite de 60 de ori Tatal Nostru (30 pentru morti, 30 pentru vii). Si trebuia sa tina si postul cand Regola i-l prescria. Noul templar era instruit in spiritul atributiilor sale pe timp de razboi, in timpul calatoriilor sale calare, de a nu-si parasi niciodata echipa, de a nu-si abandona drapelul, de a nu se retrage din lupta, de a nu refuza nicio batalie unu contra trei, in cazul de captura sa nu promita vreo rascumparare si sa nu-si piarda niciodata credinta in Hristos pentru faptul ca i-a salvat viata.

Noii membri trebuiau să semneze de bună voie predarea întregii averi și proprietăți Ordinului și să facă jurăminte de sărăcie, castitate, pietate și obediență. Majoritatea fraților se alăturau pe viață, deși unora le era permis să se alăture și pe o anumită perioadă de timp. Uneori, unui om însurat îi era permis să se alăture dacă avea permisiunea soției, însă nu avea voie să poarte mantaua albă.

O data pe saptamana, Templierii in fata adunarii trebuiau sa se acuze de propriile pacate; nu pacatele pe care si le confesau capelanului, ci cele care contraveneau Regolei. Pedepsele erau in functie de gravitatea greselii , dar dupa cum apare in Egards, se tinea cont de varsta si de meritele celui ce savarsea pacatul. Se putea ajunge la o pedeapsa usoara, pierderea temporana a imbracamintei de investitura si deci a status-ului, pana la expulzarea definitiva din Ordine (aceasta in cazul uciderii unui crestin, a sadomiei, tradarii , ereziei, furtului , razvratirii)

Nessun commento:

Posta un commento