Pielea mea ca de cameleon se cutremura de frig. Am cunoscut
cameleonul si nu mai vreau sa ma tarasc pe pamant, sa schimb culoarea sau sa
renasc, ci vreau sa exist doar in virtutea fortelor mele, ca soarele ce ofera
lumina si nu o absoarbe. Aceasta atitudine tine de pamant. Imi amintesc de
natura mea solara si tind sa ma grabesc spre rasaritul meu, dar ma impiedica
franturi din idealurile mele. Nici binele si nici raul nu vor mai fi stapanii
mei. Ii dau la o parte si imi continui drumul ce ma poarta spre Orient. In
spatele meu raman fortele contradictorii care de-a lungul timpului s-au
interpus intre mine si mine insumi. Ele imi zic: in confruntarea cu oamenii ,
trebuie sa fi asta sau asta. Imi fac presiune si vor sa-mi atribui o culoare.
De-acuma sunt complet singur.Nimeni nu va mai putea face
ceva pentru mine, nici macar ceva marunt. Nu mai am nicio datorie fata de tine
, nici tu fata de mine, deoarece eu dispar si tu dispari pentru mine. Nu mai
ascult cerintele tale, nici nu-ti mai cer nimic. Nu ma mai cert cu tine, nu mai
fac pace, dar pun linistea intre noi. Impreuna cu vantul de vest, eu calatoresc
pentru verdele de tara, vorbesc cu arborii si animalele din padure iar pietrele
imi indica cararea.
Daca mi-e sete si izvorul nu vine la mine, sunt eu cel care
voi merge la izvor. De mi-e foame si painea nu vine la mine , ma duc sa-mi
caut painea si o iau de acolo de unde o gasesc. Nu ofer ajutor si nici nu am nevoie de ajutor.
Rad, plang, blestem si nu ma uit in jur. Pe aceasta strada nimeni nu ma
urmareste si nu-mi incrucisez drumul cu alt nici unuia. Sunt singur, dar imi
umplu singuratatea cu a mea traire. Imi sunt de ajuns ca om , zgomot,
divertisment , confort si ajutor. Si ma indrept spre Orient. Nu ca as stii care
ar putea fi jumatatea mea apusa. Ma grabesc spre Orient spre un loc in care voi
rasari. Vreau al meu rasarit.
Totul e o istorisire a drumului lui Ghiligames.
Pentru egipteni pamanturile occidentalilor reprezentau
regatul mortilor.
De asta am plecat spre Orient, spre pamantul Soarelui
Inaltator (Levantul) – pentru a cauta lumina care lipseste.
Am mers spre Sud si am gasit arsura intolerabila de a fi
singur cu mine insumi. M-am indreptat spre Nord si am gasit moartea cea ca de
gheata care atinge intreaga lume. M-am retras spre occident, acolo unde
fiintele umane sunt pline de cunostinte si competente si incepusei sa suport
obsuritatea privata de soare. Apoi am
aruncat orice parte de-a mea pentru a ma putea misca spre Est , acolo unde in
fiecare zi rasare Lumina.
Precum un
copil m-am indreptat spre Est. Nu am cerut nimic, doar am asteptat.
Ce se prezinta a fi o opozitie exterioara, este de fapt o
imagine a opozitiei mele interioare.
Cand urcai spre inaltimi vertiginoase si speranta mea se
indrepta spre Est, se petrecu un miracol: asa cum eu ma indreptam spre Orient,
un altul provenind chiar din Orient se grabea spre mine in cautarea luminii
cazatoare/descrescatoare. Eu doream lumina, el noaptea. Eu vroiam sa urc, el sa
coboare; eu eram minuscul ca un copil, el gigant, un erou al fortei
primordiale. Eu ajunsei paralizat de stiinta, el orbit de plinatatea luminii.
Asa ne miscam unl spe altul , el dinspre lumina, eu dinspre intuneric; el
puternic, eu slab; el Dumnezeu, eu sarpe; el stravechi, eu cu tot nou; el ignorant,
eu intelept; el mitic, eu real; el curajos si violent, eu las si istet; amandoi
insa surprinsi de a vedea pe celalalt la orizontul ce separa dimineata de
seara. Intr-atat sunt de asemanatori , incat par a deveni un singur lucru,
sarpe si Dumnezeu. (Cartea rosie - Jung)
Nessun commento:
Posta un commento