Asasinul sacrificial

“Vocatus atque non vocatus deus aderit” – Invocat sau nu, Domnul va fi prezent. (Oracolul din Delphi)

Ficatul, dupa o credinta straveche, este sediul vietii: “Ia cate o bucata din ficat si mananca”

“Tu esti un om si a fost un om cel ce a savarsit un asemenea delict”

Nihil humanum a me alienum esse puto – nimic din ceea ce uman nu-mi este strain (Terentiu)

Sacrificiul s-a savarsit: creatura divina, imaginea formei data lui Dumnezeu, a fost ucisa si eu m-am hranit cu carnea victimei.

Am distrus eu insumi creatura divina prin crima cea mai oribila de care e capabila natura umana; acest act abdominabil era necesar pentru a distruge in mine imaginea lui Dumnezeu, care absorbea toate umorile mele vitale, pentru a ma putea intoarce aproape de ceea ce reprezinta viata mea.

Asa cum crearea unui Dumnezeu este un act creativ de iubire suprema, asa si regenerarea vietii umane este un act ce naste de jos.

Faptul de a manca carne sacrificiala “foloseste pentru a sa salvare. Astfel se capata o calitate divina ce o transcende pe cea umana. Si anticii ne-au dat aceasta indicatie invatandu-ne sa bem sangele Salvatorului si a-i manca carnea. Ei credeau ca numai astfel se ajunge la salvarea umana.”

Fiecare fiinta umana are in sufletul sau un loc linistit unde totul e firesc si usor de explicat, un loc unde ii place sa se refugieze in fata posibilelor turbulente ale vietii, deoarece acolo totul e simplu si clar si are un scop evident si bine definit.

Legatura intima cu Raul

Raul este relativ : in parte inevitabil, in parte fatal, ca si virtutiile; si de cele mai multe ori nu se stie ce ar putea fi mai rau. Raul reprezinta jumatate din lume; una din talerele balantei.

Tu suferi din cauza raului, deoarece intim vorbind il iubesti fara sa fi constient de asta. Vrei sa fugi de el si incepi sa-l urasti. Si inca o data dovedesti ca esti legat de rau prin ura ta, deoarece chiar de il iubesti , chiar de il urasti, pentru tine e acelasi lucru: esti legat de rau.

Raul trebuie acceptat; ceea ce dorim, ramane in mainile noastre. Ceea ce nu vrem, dar e mai puternic ca noi, ne trage dupa el si noi nu-l putem opri, fara sa patim ceva (moartea cuiva drag). Forta noastra ramane prizoniera raului. Deci trebuie sa acceptam raul nostru, fara iubire si ura, recunoscand ca acesta exista si ca are rolul lui in viata. In acest fel ii taiem elanul de a ne birui.

Raul stie ce este frumos, de aceea e umbra a tot ce este frumos, il urmareste oriunde , asteptand momentul in care frumusetea , rasucindu-se in dureri, doreste a da viata lui Dumnezeu.

Cine nu vrea raul, nu are posibilitaea sa-si salveze propriul suflet din infern. Pentru Rau nimic nu e mai pretios ca ochiul sau, deoarece gratie ochiului sau, golul poate culege plinatatea radioasa. Rautatea e incapabila sa faca sacrificii.

Nu trebuie sa distrugi raul, mai ales ochiul sau, deoarece lucrurile cele mai frumoase nu ar fi existat daca Rautatea nu le-ar vedea si le-ar dori. Rautatea e sacra.

Golul nu poate sacrifica nimic, deoarece sufera mereu de carenta. Dar ce este plin poate sacrifica, deoarece are plenitudine

Golul nu poate sacrifica ;  are foame de plinatate intrucat nu-si poate renega propria natura. Pentru asta avem nevoie si de rau.

 Dar eu pot sacrifica dorinta mea de rau, intrucat la inceput am primit plinatatea.

Carl.Gustav.Jung

Viata-Moarte si renastere

Tu poti observa in tine imensitatea celui mic si a celui mare si te vei goli si mai mult, intotdeauna si mai mult, intrucat plinatatea infinita si golul infinit sunt acelasi lucru.

Carabusul- este un simbol clasic al renasterii. Dupa descrierea in cartea antica egipteana Am-Tuat, defunctul zeu al soarelui se transforma cand ajunge in cea de-a 10 statie , in Khefera, carabus, si sub aceasta forma paseste in cea de-a 12 statie in barca, care transporta soarele intinerit al cerului de dimineata.

 “Iubite, carabusule, tatal meu, eu te onorez, binecuvantata sa fie munca ta in etern…Amin! ” – rugaciune pagana adusa lui Helios , zeul soare, ce traverseaza cerul ghidat de un car tras de 4 cai.

Se spune că pasărea Phoenix trăieşte 500 de ani, iar la moartea sa, un nou trup de Phoenix apare. Datorită simbolismului său, pasărea Phoenix e văzută în mod general ca reprezentând imortalitatea şi învierea. Pasărea Phoenix este unul din semnele ordinelor secrete ale vechii lumi şi ale celor iniţiaţi în aceste ordine. Şi asta pentru că cei acceptaţi în temple trebuiau să fie născuţi de două ori sau renăscuţi. Înţelepciunea oferea o nouă viaţă, iar cei care devin înţelepţi se nasc din nou. Egiptenii credeau că pasărea Phoenix era reprezentarea zeului care coboară din ceruri, sub forma unui luceafăr, la fel ca Lucifer, după distrugerea sa de foc şi renaştere.

Arta de a trai consta in a aduce la viata ; a trai tot ceea ce este corect si a lasa sa moara tot ce e nedrept. Viata e un flux de energie. Dar orice proces energetic este ireversibil in principiu si deci directionat in mod univoc spre o parte.

A doua jumatate a existentei ramane a fi traita doar de cei care cu viata doresc sa moara, deoarece ceea ce se petrece in ora secreta din mijlocul zilei este inversul parabolei, este nasterea mortii. A nu dori sa traiesti si a nu dori sa mori sunt acelasi lucru. A deveni si a trece apartin aceleasi curbe

Corect e ceea ce mentine echilibrul, gresit e ceea ce-l perturba. Echilibrul e viata si moarte in acelasi timp. Pentru completitudinea vietii e nevoie de un echilibru cu moartea. Daca accept moartea, copacul meu reinverzeste, pentru ca acel a muri exalteaza viata.

Inter faeces et urinas nascimur- ne nastem printre fece si urina.

De privesti in jur avid in cautatea a ceea ce ai mai putea trai, atunci nimic n-ar fi indeajuns pentru tine in a-ti provoca placere, maruntele lucruri ce constant te inconjoara nu-ti vor darui bucurie. Contemplu asadar moartea, pentru ca aceasta ma invata sa traiesc!